Papa Francisc, membru de onoare al Asociaţiei Românilor din Italia

Papa Francisc (ALBERTO PIZZOLI / AFP / Getty Images)
Bogdan Costea
02.05.2013

Papa Francisc a devenit membru de onoare al Asociaţiei Românilor din Italia (ARI). O delegaţie a asociaţiei, din care au făcut parte şi ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, şi ambasadorul României la Vatican, Bogdan Tătaru Cazaban, a oferit Papei diploma de membru de onoare al asociaţiei.

Titlul de membru de onoare este oferit de ARI unor personalităţi care sunt aproape de românii din Italia şi din diaspora în general.

Conform unui comunicat al ARI, găzduit de Gazeta românească, ministrul diasporei, primarul Romei şi Papa în persoană, au avut de 1 Mai cuvinte de apreciere la adresa românilor din Italia. Asociaţia Românilor din Italia a reuşi să organizeze mai multe întâlnir, în cadrul cărora a fost subliniată importanţa comunităţii româneşti din Italia.

Ca urmare a solicitării transmise Papei Francisc de către Asociaţia Românilor din Italia, o delegaţie a Asociaţiei, din care a făcut parte şi ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a participat la Audienţa Generală de la Vatican, în contextul sărbătorilor Pascale. La finalul audienţei ministrul delegat Cristian David a avut prilejul de a-l saluta pe Sanctitatea Sa şi de a-i transmite mesajul de salut în numele românilor de pretutindeni şi al comunităţii româneşti din Italia. Demnitarul român a subliniat aprecierea faţă de mesajele Sanctităţii Sale de dialog şi solidaritate. Papa, la rândul său, a exprimat apreciere pentru comunitatea românilor din Italia şi pentru întregul popor român. Cu această ocazie, delegaţia ARI, condusă de preşedintele asociaţiei, Eugen Terteleac, i-a oferit Papei cadou un măr înflorit adus special din România. ARI i-a mai oferit Papei o diplomă de membru de onoare al asociaţiei. Reamintim că o diplomă de membru de onoare i-a fost oferită şi Papei Benedict al XVI-lea, în 29 decembrie 2010.

În cursul după-amiezii, membri ai asociaţiei şi ministrul diasporei, Cristian David, s-au întâlnit într-un cadru informal cu primarul Romei, Gianni Alemanno, şi consilierul pentru relaţia cu cetăţenii comunitari, Federico Rocca.

În cursul zilei, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, i-a salutat şi felicitat pe participanţii la o sărbătoare tradiţională de 1 mai organizată de ARI la iarbă verde”, se mai scrie în comunicatul ARI.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor