Pakistan, Musharraf eliberat pe cauţiune
alte articole
Fostul dictator Pervez Musharraf, care a revenit în Pakistan în luna martie - convins că poate reveni la putere prin vot popular, vis blocat de justiţie - a beneficiat astăzi de cauţiune şi, conform celor declarate de avocatul său, "va pleca, probabil mâine, spre Dubai pentru a o vizita pe mama sa bolnavă".
Curtea Supremă din Pakistan a acceptat cererea depusă de către avocaţii fostului general, care a fost preşedintele de facto între 2001 şi 2008. Musharraf era acuzat într-un proces privind asasinarea, în 2006, a liderului separatist din provincia de sud-vestică Baluchistan, Akbar Khan Bugti.
După ce au constatat că nu a existat nicio dovadă clară a complicităţii lui Musharraf în delict, judecătorii au convenit să-i revoce arestul la domiciliu, cu condiţia plăţii unei cauţiuni de 2 milioane de rupii (aproximativ 14.000 Euro).
Fostul general a fost pus sub acuzare cu câteva luni în urmă în două procese: asasinarea fostului prim-ministru Benazir Bhutto şi legile de urgenţă impuse de el în 2007. Dar, în ambele cazuri, Musharraf a obţinut judecarea în libertate.
În declaraţiile pentru presă, avocatul său, Ahmed Raza Kasuri, a susţinut că "am dovedit că toate procesele deschise împotriva lui au fost fabricate. Rezultă că fostul şef de stat este un cetăţean liber şi poate călători acum la Dubai pentru a o vizita pe mama sa bolnavă".
Musharraf a decis în martie să pună capăt celor patru ani de exil petrecuţi între Londra şi Dubai pentru a se întoarce la viaţa politică şi pentru "a salva ţara de la o catastrofă economică", prin noul său partid Liga islamică a Pakistanului.
Nu a reuşit deoarece Comisia Electorală i-a descalificat candidatura în toate circumscripţiile în care a fost prezentată.
În majoritatea timpului, fostul general este blocat în somptuoasa sa reşedinţă – construită la marginea Islamabadului - în legătură permanentă cu cei mai apropiaţi colaboratori ai săi şi este angajat în pregătirea celui de al doilea volum al memoriilor sale, care va include, cel mai probabil şi acest nou exil al său.