OUG 41: Procesele-verbale la referendum nu menţionează separat voturile celor din listele suplimentare
alte articole
Ordonanţa de Urgenţă 41 adoptată de Guvern a adus Legii referendumului modificări care prevăd desfiinţarea birourilor electorale din comune, oraşe şi municipii, dar şi eliminarea din procesele-verbale a menţiunilor privind alegătorii care au votat pe listele suplimentare.
Totodată, OUG 41 adoptată de Guvern modifică articolul 26 din Legea referendumului şi elimină prevederile privind constituirea birourilor electorale de circumscripţie ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, iar în cazul sectoarelor din Bucureşti se înfiinţează oficii electorale.
Astfel, vor fi menţinute birourile electorale judeţene, cel al municipiului Bucureşti, dar şi cel privind secţiile de vot din străinătate.
"În cazul organizării unui referendum naţional, se constituie birouri electorale de circumscripţie doar la nivel de judeţ şi la nivelul municipiului Bucureşti, birou electoral pentru secţiile de votare organizate în afară ţării, precum şi oficii electorale de sector al municipiului Bucureşti", prevede ordonanţa de urgenţă.
Ordonanţa de Urgenţă modifică şi modelele proceselor-verbale care constată rezultatul referendumului, fiind eliminată menţionarea alegătorilor care votează pe listele suplimentare.
Guvernul a introdus sintagma "numărul participanţilor" la referendum, precizând că acesta se calculează prin cumularea "numărului voturilor valabil exprimate la răspunsul «DA»", "a numărului voturilor valabil exprimate la răspunsul «NU»", la care se adaugă numărul voturilor nule.
Din forma anterioară a Legii referendumului, Guvernul a eliminat din modelul proceselor-verbale contabilizarea separată a "numărului total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscrişi în copia de pe lista electorală permanentă", dar şi a "numărului total al alegătorilor care s-au prezentat la urne şi nu sunt cuprinşi în copia de pe lista electorală permanentă, înscrişi în tabelul/lista electoral", precum şi a "numărului total al alegătorilor care au votat utilizând urna specială, înscrişi în tabelul/lista electoral".