Originile Lunii

"Este oare Luna un fel de navetă spaţială cu interiorul golit, trimisă într-un trecut preistoric să graviteze în jurul Pământului?” - Don Wilson, “Misterioasa noastră navetă Luna”

Pe cerul nostru nocturn, Luna rămâne cea mai remarcabilă prezenţă, inspirând încă din antichitate atât uimire cât şi mister. În timp ce ultimele decenii au oferit o nouă înţelegere a misterelor Lunii, un mare număr de întrebări rămase fără răspuns înconjoară încă singurul nostru satelit natural. Am ajuns să ne bazăm pe acest planetoid alb, care odată la 28 de zile îşi încheie un ciclu din neîncetata sa rotaţie în jurul Pământului, drept parte importantă a naturii noastre. Dar când începem să analizăm calităţile fizice ale vecinului nostru, cu care suntem atât de obişnuiţi, multe detalii sugerează faptul că Luna nu ar fi deloc un corp natural.

O Lună fabricată? De unde provine această teorie atât de absurdă? A fost postulată pentru prima dată în 1960 de oamenii de ştiinţă ruşi Mijail Vasin and Alexander Sherbakov, fiind ulterior susţinută de cercetători şi colegi intrigaţi de această ipoteză. Teoria se bazează pe 8 principii, care analizează unele dintre cele mai curioase caracteristici ale însoţitorului nostru selenar. Vom încerca în cele ce urmează o scurtă trecere în revistă a acestor observaţii.

Primul mister lunar: între un satelit mare şi o planetă mică

Comparate cu alte planete din sistemul nostru solar, atât traiectoria orbitei Lunii, cât şi mărimea să, se dovedesc a fi destul de anormale. Alte planete au de asemenea “lunile” lor. Planetele mici - cu influenţă gravitaţională redusă — cum ar fi Mercur şi Venus nu au sateliţi. Planetele similare Pământului ca mărime au câte o lună la un sfert din Luna noastră. Faţă de planetele foarte mari cum ar fi Jupiter şi Saturn, care au sateliţi minusculi comparativ cu mărimea lor (de ex. sateliţii lui Jupiter sunt de cca. 80 de ori mai mici decât planeta în sine), Luna noastră pare a fi mai degrabă o apariţie cosmică rară.

Un alt detaliu interesant este distanţa mică a Lunii faţă de Pământ, care o face să pară în ochii noştri egală în mărime cu Soarele. Această coincidenţă curioasă iese în evidenţă cel mai mult în timpul eclipselor totale de soare, în care Luna acoperă complet steaua cea mai apropiată.

Şi în fine, având o orbită aproape perfect circulară, Luna nu se comportă asemenea altor sateliţi, care tind să aibă o orbită eliptică.

Al doilea mister lunar: curbura neobişnuită

Centrul de masă al Lunii este cu aproape 2km mai aproape de Pământ decât centrul geometric. Cu o astfel de discrepanţă, oamenii de ştiinţă nu-şi pot explica, cum Luna reuşeşte să-şi menţină orbita aproape perfect circulară, fără a avea oscilaţii.

Al treilea mister lunar: craterele

Gândindu-ne la imaginile ce ilustrează suprafaţa Lunii, avem în faţa o lume marcată de cratere. Vasta majoritate a bolizilor care cad pe Pământ sunt fie complet dizolvaţi, ori micşoraţi în mod semnificativ, datorită celor câţiva kilometri de atmosferă protectoare. În lipsa unei astfel de atmosfere protectoare, Luna arată cu totul altcumva. Luând totuşi în consideraţie faptul, că adâncimile acestor cratere sunt destul de mici în comparaţie cu circumferinţele lor, ne duce la ideea că Luna are un strat extrem de rezistent, care împiedică penetrări mai adânci. Chiar craterele cu diametre peste 300km nu au adâncimi mai mari de 6,5km. Dacă Luna ar fi formată din rocă omogenă, atunci se estimează că adâncimea craterelor formate ar trebui să fie de cel puţin 4 — 5 ori mai mare.

Vasin şi Sherbakov au emis ipoteza conform căreia crusta lunară a fost făcută dintr-un cadru de titaniu. De fapt s-a constatat că în crusta lunară este un procent foarte mare din acest element. Echipa rusă estimează grosimea stratului de titaniu la 30km.

Al patrulea mister lunar: oceanele lunare

Cum s-au format aşa numitele oceane lunare? Aceste formaţiuni gigantice se crede că ar fi constituite din lavă întărită, care se spune că ar veni din interiorul Lunii, datorită impactului cu vreun meteorit. Această teorie poate fi uşor explicată în cazul unei planete cu interior fierbinte, topit. Dar în cazul de faţă mulţi susţin că Luna ar fi fost dintotdeauna un corp rece.

Al cincilea mister lunar: lipsa omogenităţii gravitaţionale

Atracţia gravitaţională pe Lună nu este uniformă. Echipajul de la bordul navei Apollo VIII a observat că nava lor pierdea semnificativ altitudine, atunci când trecea pe lângă oceanele lunare. În aceste zone, gravitaţia pare să exercite o influenţă mai mare.

Al şaselea mister lunar: asimetria geografică

Pe partea întunecată a Lunii (parte care nu este observabilă de pe Pământ) au fost observate multe cratere, munţi şi denivelări geografice. Partea întoarsă către Pământ este aceea, pe care putem găsi marea majoritate a oceanelor satelitului. De ce 80 % dintre oceanele lunare se regăsesc doar pe una dintre emisfere?

Al şaptelea mister lunar: densitatea mică

S-a constatat că densitatea Lunii este de cca. 60% din densitatea Pământului. Diferite studii demonstrează faptul că Luna este în mod evident un corp gol în interior. În cartea sa apărută în 1982 numită "Poarta Lunii: Descoperiri nedezvăluite ale Programului Spaţial al Statelor Unite” inginerul şi cercetătorul în fizică nucleară William L. Brian II scrie că dovezile oferite de experimentele seismice ale misiunilor Apollo sugerează faptul că "luna este goală şi relativ rigidă.” Mai mult, unii oameni de ştiinţă au avut curajul să susţină că un astfel de interior gol este de natură artificială. În fapt, conform poziţiei straturilor superficiale care au fost identificate, unii oameni de ştiinţă au declarat că Luna pare a fi o planetă care a fost formată "în mod invers”, argument citat de alţii în favoarea ipotezei unei Luni construită în mod artificial.

Al optulea mister lunar: teorii referitoare la o altă origine

În decursul secolului trecut au existat 3 teorii principale referitoare la originea Lunii. Una dintre ele susţine că Luna a fost parte din Pământ, care la un moment dat s-a desprins din acesta. O altă teorie susţine că Luna a fost formată în acelaşi timp cu Pământul, apărând din acelaşi nor al unei nebuloase primare. Totuşi aceste ipoteze nu pot explica incredibilele diferenţe descoperite în natura celor două corpuri cereşti. Cea de-a treia teorie afirmă faptul, că Luna a fost atrasă şi captată pe o orbită de către Pământ în timpul voiajului acestuia prin spaţiul cosmic. O problemă ridicată de această teorie este legată de orbita aproape perfect circulară şi de dimensiunea sa relativ mare. În cazul captării unui satelit de către o planetă, s-ar aştepta să apară o orbită mult mai excentrică, de tip eliptic. O altă problema legată de aceste trei teorii este inabilitatea lor de a justifica momentul cinetic mare al Lunii faţă de Pământ.

O a 4-a ipoteză, explicată mai în detaliu în acest articol este probabil şi cea mai incredibilă dintre toate. Dar ea ar putea explica diferitele anomalii prezentate de Lună, deoarece un satelit construit de fiinţe inteligente nu este supus aceloraşi consideraţii, care trebuie luate în calcul în cazul corpurilor cereşti create în procese aleatorii cu miliarde de ani în urmă. De fapt mulţi oameni de ştiinţă au acceptat că această teorie este la fel de valabilă ca celelalte.

"Prima dată am fost destul de ezitant în faţa şocantei teorii sovietice, referitoare la adevărata origine a Lunii, eram de-a dreptul ameţit. Mai întâi am considerat-o incredibilă şi am respins-o în mod natural. În cele din urmă - cu cât informaţiile ştiinţifice primite de la misiunile Apollo aduceau tot mai multe dovezi în sprijinul teoriei sovietice — m-am simţit constrâns să o accept” scrie Don Wilson în prologul cărţii sale numite "Misterioasa noastră navetă Luna”, în care caută să exploreze ipoteza satelitului artificial.

Dacă Luna este într-adevăr artificială, atunci care a fost scopul ei? Şi cine a construit-o? A fost oare făcută pentru a lumina cerul nopţii, sau mai erau şi alte consideraţii de design? Câmpul său s-a constatat că influenţează mareele, ciclul menstrual al femeilor, iar unii susţin că luna plină ne poate afecta chiar starea mentală. Devenind o parte integrantă a vieţii de pe Pământ, cu greu ne putem imagina o lume lipsită de Lună. Dar este posibil ca omenirea să fi cunoscut o epocă fără Lună.