Organizaţia Forţa Civică Arad a trecut la PNL. Care este motivul invocat
alte articole
Aproape toţi membrii organizaţiei Forţa Civică Arad au părăsit formaţiunea politică şi s-au alăturat liberalilor. Ei s-au declarat nemulţumiţi că partidul "nu mai are identitate şi a devenit apendicele PDL".
Conducerea de la Forţa Civică a precizat că ar fi vorba doar despre doi simpli membri, fără niciun fel de activitate în perioada în care au activat ca membri ai formaţiunii. Într-un comunicat al Forţei Civice se mai arată că "îmbrăţişează acest proces absolut natural de primenire, proces în urma căruia partidul îşi va consolida o echipă unită, cu adevărat capabilă să pună în practică programul politic de dreapta în folosul tuturor românilor".
Pe de altă parte, cei care au demisionat au organizat o conferinţă de presă şi anunţat că toţi cei aproximativ 50 de membri care au înfiinţat filiala în primăvară au plecat, nemulţumiţi că partidul s-a aliat cu PDL.
Demisionarii au susţinut că au decis să se alăture PNL Arad pentru că aşa îşi pot păstra principiile în care au crezut când au aderat la Forţa Civică.
"Toate principiile şi valorile în care am crezut ne-au fost deturnate de această mişcare a lui Mihai Răzvan Ungureanu de a se alia cu PDL. Forţa Civică nu mai are identitate şi a devenit apendicele PDL, pe care-l ajută să-şi spele imaginea. Ne dezicem de actuala structură la care a aderat partidul, deoarece reprezintă doar o manevră electorală, menită să inducă în eroare alegătorii", a declarat Vlad Botoş, fostul secretar general al formaţiunii.
Liderul Forţei Civice, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, va candida pentru un mandat de senator în colegiul din municipiul Arad.