Orban: Tudose să-l demită pe Mişa şi să nu ne mai umple timpul cu scenete cu caracter electoralist
alte articole
Premierul Mihai Tudose trebuie să-l demită pe Ionuţ Mişa, care nu avea ce să caute în fruntea Ministerului de Finanţe de la început, a solicitat luni, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL, preşedintele liberalilor, Ludovic Orban.
"Solicităm premierului Tudose demiterea ministrului Mişa. Este inadmisibil ceea ce se întâmplă de la învestirea Guvernului la nivelul Ministerului Finanţelor. Aberaţiile fiscale iniţiate de acest ministru, instabilitatea fiscal-bugetară riscă să afecteze perspectivele de dezvoltare economică a României.
Iată că suntem aproape de finalul lunii octombrie şi Ministerul Finanţelor încă nu a fost în stare să prezinte un proiect de buget astfel încât în România să se ştie foarte clar pentru fiecare firmă şi pentru fiecare cetăţean la ce trebuie să se aştepte din partea proiectului de buget. Nu avem stabilită legislaţia care să stea la baza viitorului buget, legislaţia fiscală", a declarat Orban, citat de Agerpres.
În acelaşi timp, liderul PNL a atras atenţia că foarte mulţi investitori care ar dori să investească în România astăzi stau şi nu iau decizia de a investi pentru că nu au încredere în acest Guvern şi mai ales în capacitatea sa de a asigura un cadru propice pentru dezvoltarea afacerilor.
"Însuşi domnul Tudose s-a legat de domnul Mişa. Or, ca să ne arate că nu este pur şi simplu un exerciţiu de imagine, ci într-adevăr este îngrijorat de nerealizările din ce în ce mai evidente ale ministrului Mişa, i-am solicitat să-l demită, să nu ne mai umple timpul cu scenete cu caracter electoralist şi să procedeze la demararea procedurii de demitere a acestui ministru de Finanţe care nu avea ce să caute la Ministerul Finanţelor, mai ales după ce timp de trei ani şi jumătate a fost director la Direcţia mari contribuabili, exact acolo unde se plânge domnul Tudose că ar fi existat evaziune fiscală", a precizat Orban.