Orban îi avertizează pe miniştri: Cei care vor să îl critice pe premier să aibă bagajele făcute şi demisiile scrise

Ludovic Orban
Ludovic Orban (Facebook / ludovicorban.ro)

Preşedintele PNL Ludovic Orban a avertizat, sâmbătă, că miniştrii care vor să lanseze atacuri la adresa premierului Florin Cîţu trebuie să aibă bagajele făcute şi să îşi scrie demisiile, pentru că vor pleca acasă aşa cum i s-a întâmplat şi lui Vlad Voiculescu.

Pot să vă spun o paletă foarte largă de probleme care trebuie rezolvate la Ministerul Sănătăţii şi de aia aşteptăm să se termine exerciţiul acesta de supărare, de orgoliu şi să fie desemnat un ministru din partea USR PLUS care să pună sănătatea pe roate, să pună în practică toate obiectivele pe care le-am stabilit în programul de guvernare.

Orice ministru să ştie că, înainte de a-şi ataca premierul, trebuie să îşi scrie demisia. Dacă nu şi-a scris demisia, trebuie să ştie că va pleca acasă exact cum a plecat acasă Voiculescu. În nicio ţară democratică din lumea asta niciun ministru nu-şi permite să atace premierul. Premierul e cel care conduce guvernul. În momentul în care ataci premierul înseamnă că nu mai ai ce să cauţi în guvernul respectiv”, a precizat liderul PNL.

De asemenea, Orban a afirmat că şeful Executivului are obligaţia, şi nu moftul, de a revoca din funcţie orice ministru care lansează un atac împotriva sa.

Dacă cineva din guvern vrea să dea declaraţii critice la adresa premierului, să scrie întâi demisia, după aia să dea declaraţii critice. Aici nu suntem într-o competiţie, nu mai există război. Între PNL, USR PLUS, UDMR, grupul minorităţilor, există o înţelegere pentru România privitoare la guvernarea ţării”, a mai susţinut Orban.

Totodată, preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis că guvernarea unei ţări nu este un campionat de orgolii sau o competiţie între oameni care suferă de vedetism”, ci reprezintă o răspundere uriaşă.

Repet, orice ministru trebuie să ştie că, în momentul în care a dat declaraţii contra premierului, trebuie să aibă bagajele făcute”, a conchis Orban.

Remarcile lui Ludovic Orban vin în contextul în care Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor şi vicepreşedinte USR-PLUS, l-a criticat în termeni duri pe premierul Cîţu pentru demiterea lui Vlad Voiculescu de la şefia Ministerului Sănătăţii. Într-un interviu acordat G4Media, Drulă l-a caracterizat pe prim-ministru ca fiind un zombie politic”, arătând că liderul PNL a pierdut încrederea principalului partener de coaliţie. Întrebat despre un eventual vot al USR-PLUS la moţiunea de cenzură anunţată de PSD, Cătălin Drulă a spus că în politică toate opţiunile trebuie să fie pe masă, dar cred că suntem departe”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne