Oraşul Giurgiu intră pe harta fotbalului românesc din Liga 1

Omul de afaceri Ioan Niculae, patronul formaţiei Astra, are în plan să-l ridice la Giurgiu o arenă nouă, care va fi gata în câţiva ani, dar pana atunci arena Olimpia, deja existentă, a fost modernizată şi ridicată la standarde deosebite, depăşind cu mult stadioane care primesc la limită licenţa pentru Liga I ani la rând.
(Shaun Botterill / Getty Images)
Bogdan Costea
06.09.2012

Omul de afaceri Ioan Niculae, patronul formaţiei Astra, are în plan să-l ridice la Giurgiu o arenă nouă, care va fi gata în câţiva ani, dar pana atunci arena Olimpia, deja existentă, a fost modernizată şi ridicată la standarde deosebite, depăşind cu mult stadioane care primesc la limită licenţa pentru Liga I ani la rând. "Sper ca pe data de 20 septembrie să inaugurăm acest stadion, fără să renunţăm la proiectul celuilalt stadion mai mare pe care vrem sa îl construim. A fost o decizie luată alături de Dinu Vamă, aceea de a ne muta la Giurgiu. Tribuna I va fi refăcută complet, va fi instalată nocturna, iar tribuna a II-a şi peluza sud vor fi refăcute pe parcurs. Am vorbit cu autorităţile, astfel încât meciul cu Gaz Metan de pe 22 septembrie să se dispute aici. Gazonul este perfect, sper ca jucătorii noştri să nu mai aibă scuza că le-a sărit mingea din cauza suprafeţei de joc. Avem şi sprijinul Primăriei Giurgiu, vrem să le mulţumim autorităţilor pentru asta, deci nu sunt probleme mari. Echipa a început să joace bine şi sper să facem performanţă la Giurgiu. Planul nostru este să avem la fiecare meci 6.000-6.500 de oameni, ceea ce este suficient. Investiţia totală se va ridica la aproximativ 3 milioane de euro. Decizia de a pleca de la Ploieşti a fost luată acum doi ani de zile. Am avut parte de tot felul de şicane din partea autorităţilor, care voiau să i se facă loc Petrolului. Eu sunt din Giurgiu, nu este nicio problemă aici, dar aici vom avea parte de sprijin. Îmi pare rău de oamenii de la Ploieşti, am avut un număr mic de fani şi acolo. Nu mai putea sta în acea atmosferă de huliganism de la Ploieşti, vă amintiţi ceea ce s-a întâmplat la meciul de Cupă cu Petrolul, când s-a lăsat cu ameninţări cu moartea şi geamuri sparte la autocar", a spus Niculae la digisport.

Astra Ploieşti va deveni în câteva etape Astra Giurgiu, oraş care va debuta oficial, astfel, printre localităţile care, de-a lungul istoriei, au avut (sau mai au) echipă în prima ligă a fotbalului românesc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor