Opoziţia rusă protestează împotriva interzicerii de a participa la alegerile locale din Moscova
alte articole
Peste 1.000 de persoane au ieşit duminică pe străzile Moscovei pentru a protesta împotriva unei posibile interdicţii a candidaţilor din opoziţie la alegerile locale din capitala Rusiei.
Liderii opoziţiei au criticat Comisia Electorală din Moscova după ce aceasta a declarat că majoritatea candidaţilor susţinuţi de ei au eşuat să obţină numărul necesar de semnături pentru a participa la alegeri în postura de candidaţi, potrivit Reuters.
Comisia încă nu a anunţat oficial lista candidaţilor legitimi la alegerile din 8 septembrie pentru Duma orăşenească a Moscovei (aşa-numitul “parlament” local) cu 45 de locuri.
Ilia Iaşin, un critic al preşedintelui rus Vladimir Putin, şi alţi câţiva activişti au cerut o întâlnire cu alegătorii duminică, eveniment care s-a transformat într-un marş către sediul Primăriei din capitala ţării şi apoi către sediul Comisiei Electorale.
Iaşin consideră că afirmaţiile Comisiei Electorale, potrivit cărora multe dintre semnăturile care îl susţin au fost falsificate reprezintă o “fraudă absolută”.
Participanţii la protest au scandat slogane anti-guvernamentale şi anti-Putin, cerând autorităţilor să înregistreze candidaţii.
Poliţia nu a recurs la forţă pentru a dispersa mulţimea, aşa cum a făcut-o în cazul multor proteste ale opoziţiei.
Totuşi, potrivit grupului de monitorizare a acţiunilor poliţiei OVD Info, cel puţin 38 de persoane au fost reţinute, inclusiv Iaşin, precum şi Liubov Sobol şi Ivan Zhdanov, aliaţi ai liderului opoziţiei Alexei Navalnîi.
Kremlinul nu este străin de blocarea activiştilor din opoziţie la alegerile prezidenţiale sau parlamentare.
Navalnîi a fost oprit să participe la alegerile prezidenţiale din 2018 după ce oficialii electorali au decis că nu este eligibil să se înscrie pe lista candidaţilor din cauza unei sentinţe de închisoare cu suspendare.