Opoziţia pune capăt celor 17 ani de conducere socialistă în Venezuela

După 17 ani de majoritate socialistă în Adunarea Naţională, partidul de opoziţie MUD a preluat majoritatea. Noul preşedinte al adunării a promis că îl va înlătura de la putere pe preşedintele ţării Nicolas Maduro într-un interval de şase luni.
Noul preşedinte al parlamentului venezuelean, Henry Ramos Allup. (Captură Foto)
Andrei Popescu
06.01.2016

Pentru prima dată în aproape două decenii, un partid al opoziţiei a preluat marţi controlul asupra Parlamentului Venezuelei. Totuşi, în condiţiile în care trei parlamentari ai opoziţiei au fost suspendaţi pe baza unor acuzaţii de fraudă electorală, opozanţii preşedintelui Nicolas Maduro au eşuat din nou să obţină supermajoritatea la care au sperat.

Cu câteva ore înainte de prima sesiune a noii Adunări Naţionale au avut loc tensiuni între coaliţia de opoziţie MUD şi partidul socialist al lui Maduro, PSUV. Deputaţii socialişti au ieşit din sală imediat după ce au depus jurământul.

Socialiştii au deţinut puterea în naţiunea sud-americană bogată în petrol timp de 17 ani, de când a preluat puterea răposatul preşedinte Hugo Chavez. Astfel, imediat după ce MUD a câştigat în luna decembrie o supermajoritate de două treimi, adică 112 din cele 167 de locuri, Maduro a urmărit să reducă puterea acestora.

Maduro urmăreşte să reducă suportul pentru MUD

Săptămâna trecută, Curtea Supremă a Venezuelei a susţinut o cerere din partea preşedintelui Maduro de a suspenda trei parlamentari din MUD în timpul investigării lor pentru un comportament greşit. În acelaşi timp, unul dintre politicienii PSUV a fost investigat pentru acelaşi lucru. Astfel, marţi, în camera Adunării Naţionale au rămas doar 163 din cei 167 de parlamentari.

În plus, Maduro a promulgat luni mai multe ordonanţe executive, inclusiv unul prin care Adunarea Naţională îşi pierde puterea de a numi membri în comitetul de conducere al băncii centrale a ţării, conform Deutsche Welle.

În timpul ceremoniei de învestitură, noul preşedinte al parlamentului, Henry Ramos Allup, a cerut în mod deschis plecarea lui Nicolas Maduro de la conducerea ţării.

Pe lângă înlăturarea lui Maduro, MUD a mai propus de asemenea o nouă lege pentru a elibera figurile politice întemniţate, pe care multe grupuri pentru drepturile omului îi consideră prizonieri politici. Preşedintele demisionar al Adunării, Diosdado Cabello, a acuzat MUD că doreşte să graţieze asasini.

Totuşi, Ramos a ţinut să menţioneze în discursul său faptul că s-au sfârşit zilele în care Maduro îşi va mai folosi ordonanţele prezidenţiale pentru a reduce puterea opoziţiei.

„Nimeni nu ar trebui să creadă că aceasta este calea de a rezolva problemele ţării. Nu vom fi o contragreutate, dar nici nu avem de gând să fim o putere subordonată precum a fost, până ieri la miezul nopţii, această Adunare Naţională”, a declarat el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor