Opinie: Brexitul şi „independenţa” corupţiei moldoveneşti
Orice comentariu de politică internă sau externă în aceste zile începe obligatoriu cu Brexit. De ce? Pentru că este evenimentul care deschide calea unor schimbări semnificative pe mapamond. Brexitul, aşa îndepărtat cum pare de problemele noastre, vine să zdruncine încrederea moldovenilor în ideea europeană, după prestaţia lamentabilă a guvernărilor din ultimii şase ani, care şi-au arogat titulatura de „pro-UE”, afirmă Vitalie Ciobanu.
Pentru că nimeni azi nu poate trăi izolat de restul lumii, est-europenii, în orice caz, au motive serioase de îngrijorare. O eventuală ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană va lăsa ţările din fostul bloc sovietic, azi membre ale clubului occidental, mult mai vulnerabile în faţa agresiuni ruseşti, pentru că Londra era partenerul transatlantic cel mai important al Washington-ului în Europa şi un actor puternic şi exigent faţă de Rusia lui Putin. În lipsa britanicilor, comentează presa internaţională, Bruxelles-ul şi îndeosebi tripleta franco-italo-germană s-ar putea dovedi mai concesivă în ceea ce priveşte menţinerea sancţiunilor împotriva Rusiei.
Dacă Victor Chirilă şi-a formulat o apreciere sumbră referitor la şansele Moldovei de a adera la UE ca urmare a referendumului britanic din 23 iunie, Dumitru Diacov, un veteran al politicii basarabene şi fondator al statului Republica Moldova în forma sa actuală, s-a arătat deranjat de scepticismul analistului politic comentând că “autorii declaraţiilor respective trebuie să înţeleagă că orice schimbare a frontierelor în Europa nu se va face fără ruşi. Mai ales într-o Europa slăbită! Aşa că să ne căutăm de treabă, să muncim, să demonstrăm că suntem europeni prin tot ceea ce facem... Şi fără panică!”
Iată o „altercaţie” care spune multe despre cum s-a făcut politică la noi în ultimii 25 de ani: guvernanţii şi-au dorit banii europeni, dar n-au făcut reformele cerute de Europa, şi au avut nevoie de „ruşi”, au invocat mereu interesele Moscovei pentru a împiedica apropierea Republicii Moldova de România, comentează Vitalie Ciobanu. O ilustraţie perfectă a acestei duplicităţi ne-a oferit alianţa ad-hoc dintre democraţi, socialişti şi comunişti, care au votat în parlament pentru investigarea activităţii ONG-ului „Onoare, Demnitate şi Patrie”, organizaţie a unor tineri basarabeni studioşi care militează pentru Unire. Or, dacă ţii la independenţa Republicii Moldova, adică la bunăstarea cetăţenilor ei, nu doar la bunăstarea clanului din care faci parte, nu-ţi devalizezi, nu-ţi pârjoleşti ţara.
Potrivit autorului, şi condamnarea lui Vlad Filat printr-un proces închis, ignorarea opiniei publice interne şi a partenerilor noştri occidentali care au criticat această secretomanie, adaugă o bilă neagră la imaginea mult prea şifonată a justiţiei moldoveneşti. Dacă au fost furaţi banii poporului, de ce poporul este ţinut la uşa sălii de tribunal, de ce i s-a refuzat dreptul să urmărească dezbaterile, să audă acuzaţiile procurorilor şi argumentele apărării, să asculte pledoaria inculpatului, se mai întreabă acesta.
“Vlad Filat nu este un oarecine, a fost prim-ministru şi preşedinte al unui important partid de guvernământ de care se leagă evoluţia Republicii Moldova pe calea integrării europene. Sunt moldovenii atât de infantili încât să nu poată înţelege subtilităţile unui proces judiciar, sau e tocmai invers: guvernanţii se tem de perspicacitatea alegătorilor?...”
Acuzaţiile şi probele din proces, câte au răzbătut în presă, demonstrează că justiţia moldovenească este departe de a fi dat de urma miliardului furat şi de marii făptaşi ai acestei fraude. Unii comentatori spun că şi reţinerea lui Ilan Shor – principalul suspect în devalizarea băncilor, cel a cărui mită enormă de 250 de milioane de euro, dată lui Filat, nu a mai putut fi demonstrată în instanţă –, ar fi doar o stratagemă pentru atenuarea impresiei produse de condamnarea lui Vlad Filat.
Sentinţa fostului premier a fost urmată de alte dezvăluiri legate de “jaful secolului” mai punctează Ciobanu. Mihail Gofman, fost şef-adjunct al Serviciului CNA pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor, şi Serghei Sagaidac, fost şef al Secţiei prevenirea spălării banilor şi monitorizarea tranzacţiilor în cadrul Băncii Sociale, au descris un tablou sinistru, o lume feroce a gangsterilor cu guleraşe albe, care nu ezită să-i lichideze pe martorii incomozi.
Vom mai avea probabil dezvăluiri, zvonuri, „scurgeri de informaţii” şi replici – cum a fost intervenţia lui Iurie Leancă, prim-ministru în anii 2013-2014, care l-a acuzat pe Gofman de manipulare şi minciună. Dosarul miliardului furat va aduna alte file incitante şi… fantasmagorice.
Tot ce merită să reţinem din acest tir încrucişat, potrivit lui Ciobanu, este că aproape toate instituţiile statului moldovean au capotat. Angajaţii lor nu şi-au făcut datoria. În cel mai bun caz, au transmis rapoarte şefilor, care le-au ignorat, sau au fost intimidaţi, li s-a recomandat „să-şi ţină gura” pentru a nu avea probleme. Conducătorii acestor structuri au fost avansaţi în grad, li s-au acordat importante distincţii guvernamentale, în timp ce Republica Moldova era furată ziua în amiaza-mare.
Şi mai înţelegem un lucru: adevărata luptă pentru independenţa şi bunăstarea acestei ţări ar trebui să înceapă prin reformarea radicală a instituţiilor oficiale, cangrenate de incompetenţă şi imoralitate. Or, deocamdată, singura bătălie care se poartă în Republica Moldova este pentru „independenţa” corupţiei şi fărădelegii. Pentru independenţa de Bucureşti, de Bruxelles, de Washington… dar mai ales de cetăţenii moldoveni. Şi capătul acestei lupte nu se întrevede, conchide editorialistul Vitalie Ciobanu.
