"Operaţiunea CG". Liiceanu: Tentativă de lovitură de stat. Au fost băieţii cu armele şi trădătorii din Armată şi Servicii
Filozoful Gabriel Liiceanu a răspuns celor 10 întrebări din chestionarul "În faţa ta", în emisiunea de la Digi24, realizată de Florin Negruţiu şi Claudiu Pândaru.
Florin Negruţiu: Întrebarea numărul unu: Şi, în definitiv, de ce nu cu ruşii?
Gabriel Liiceanu: Vai, ce întrebare superbă mi-aţi spus. Am prea multe răspunsuri. Ruşii, istoria acestei ţări - în care au fost absorbiţi, inclusiv marile genii care au rostit adevărul de multe ori şi au ajuns în lagărele din Siberia pentru asta - a creat ceva unic în specia umană, o enclavă aparte de tip uman. O altă specie. De ce?
Pentru că timp de 800 de ani n-au cunoscut decât biciul. La propriu. Au avut 3 ani de democraţie sub Boris Elţîn. Sunt 3 ani din 800. Întâi genele lor istorice au fost educate prin ocupaţia mongolă. Au învăţat ce înseamnă să te supui în mod total. Dar atât de total, încât dacă nu mai ai cui să te supui, eşti pierdut, eşti debusolat.
Există o carte formidabilă pe care bănuiesc că aţi citit-o, "Rusia în 1839", a marchizului de Custine. Acest geniu, care era un diplomat francez, a stat în Rusia 3 luni. În 3 luni a observat tot. Şi observa ce? Că aceşti oameni trăiesc... vă daţi seama un popor în care, la Petru cel Mare, gradele în instituţiile civile se introduc ca în armată, că există soldatul, plutonierul, căpitanul, maiorul, generalul şi că toţi sunt oameni care au trăit sub ascultare. Au murit traşi în ţeapă de Ivan cel Groaznic, rugându-se pentru binele tătucului nostru ţarul. Mureau puşi în ţeapă şi plângând spuneau: ajută-l, Doamne, pe tatăl nostru, ţarul nostru minunat, în timp ce ăia îi jupuiau de vii. Asta a durat 800 de ani.
Şi atunci, vorba nemaipomenită a lui Custine - au născut şi o manevră diabolică. Un popor care-i ţinut aşa nu poate să fie ţinut aşa dacă nu are un eşapament. Şi eşapamentul era cucerirea lumii. Sclavul în genunchi, spune Custine, visează să cucerească lumea. Deci, după ce îi ţinea aşa, îi arunca peste hotare, mai făceau rost de o ţară. Şi imperialismul enorm al istoriei este Imperiul Rus, pe care acum Putin vrea să-l recreeze.
Florin Negruţiu: Întrebarea numărul 2. Este moral să dai mâna cu Putin ca să faci pace?
Gabriel Liiceanu: Nu e vorba de moral şi imoral. E vorba de ineficient. Cuvântul cheie tot al lui Custine şi al tuturor care au analizat istoria acestui enorm popor este instalarea în minciună. La un moment dat, un prieten al meu îmi spunea despre Ponta: "Bă, ăsta minte şi când îl întrebi cât e ceasul". Acelaşi lucru. Nu poţi să te bazezi pe nimic. A existat Convenţia de la Minsk. Niciun pact nu este definitiv valabil. Deci strângi mâna, baţi palma, dar nu ştii dacă o baţi pentru o zi, o lună, un an.
Florin Negruţiu: Întrebarea numărul trei. Make România Great Again. Când am fost great? O ţară măreaţă.
Gabriel Liiceanu: Există un istoric formidabil care e specializat pe Europa de Est, se numeşte Oliver Jens Schmidt, care a ţinut la un moment dat o conferinţă la Ateneu în urmă cu vreo patru-cinci ani şi în care a analizat asta. A analizat cu ochiul străinului, omului de ştiinţă. Se uită de sus şi spune: măi, voi aţi avut două-trei momente de democraţie. Măreţia. O luăm din altă parte. Prima măreţie a fost Carol I. A doua măreţie a fost, după mine, Regina Maria. Ăştia au fost măreţiile României. Doi străini. Măreţiile politice. Pe urmă, măreţia se măsoară iarăşi în calitatea convieţuirii. Am avut democraţie.
Oliver Jens Schmidt a spus: aţi avut-o cinci ani între 1929 şi 1933, într-o perioadă în care partidul cutare a fost la putere şi s-a purtat după parametrii democraţiei europene. În rest, numai dictatură. Nu la sfârşitul secolului 19. Ăla a fost un sfert de secol măreţ, când s-au pus bazele marilor instituţii, când România a reuşit să importe instituţiile democraţiei cu o viteză enormă, Constituţie etc. Şi a spus mai departe: şi aţi mai avut-o în decembrie 1989 şi aţi mai avut-o când aţi ieşit în stradă 600.000 de oameni în 2017 la Ordonanţa 13. Astea au fost momentele de măreţie ale noastre. Momentele de măreţie spirituală au fost altele.
Florin Negruţiu: Cât de aproape este al treilea război mondial?
Gabriel Liiceanu: O, Doamne! Nu faceţi asta! Nu aveţi voie să puneţi întrebări legate de viitor pentru că nu poate răspunde nimeni.
Florin Negruţiu: Întrebarea numărul 5. De ce nu ne-am vindecat de securitate?
Gabriel Liiceanu: Păi cum să ne vindecăm dacă tot securitatea trebuia să se vindece de ea însăşi? În ’90, Iliescu a făcut pactul cu securitatea veche. Şi, de acolo, au trebuit să se tot facă. Băsescu spunea întruna: am reuşit să scot 90% din foştii securişti. Nu e. Au fost în continuare. Şi ei nu se ştie cui raportează.
Florin Negruţiu: Întrebarea şase. Care a fost misiunea lui Călin Georgescu?
Gabriel Liiceanu: Mi-a plăcut foarte mult comentariul dumneavoastră după ce aţi dat în întregime speech-ul personajului cu pricina adresându-se poporului român ca un preşedinte. A ţinut un speech de 3 minute înălţător de pe o tribună pe care nu o avea, decât aia a fanilor fanatizaţi. Aţi reţinut din tot speech-ul ăla al lui, întrebarea era foarte bună pe care v-a pus-o colega dumneavoastră: Putem spune că e o victorie ce trăim, faptul că a fost respins? Şi aţi răspuns: e o victorie împărţită, pentru că e şi victoria lui: şi-a îndeplinit misiunea. Misiunea lui era, fiind un agent, să tragă ţara de partea de care tot spuneaţi atunci. Filonul pro-rus în România nu mai exista, acum există din nou, graţie lui. Deci şi-a îndeplinit misiunea.
Florin Negruţiu: Întrebarea numărul şapte. Cum ne mai facem bine?
Gabriel Liiceanu: Aşa cum v-am spus. Dacă rezolvăm criza încrederii şi criza adevărului. Şi dacă punem oamenii competenţi şi radem corupţia.
Florin Negruţiu: Întrebarea numărul opt. Cum ne mai putem recupera copiii de pe TikTok?
Gabriel Liiceanu: Dacă sunteţi direct răspunzători, sunteţi părinte, dacă ei stau pe TikTok, e vina dumneavoastră. Niciodată copiii nu pot fi acuzaţi că se uită pe TikTok sau la desene animate sau la ce vor ei.
Florin Negruţiu: Întrebarea numărul nouă. Cum ar fi fost România dacă s-ar fi aplicat punctul opt al Proclamaţiei de la Timişoara?
Gabriel Liiceanu: Ar fi dispărut personaje nocive de pe scena publică a ţării. După războiul al doilea, Germania nu-şi punea hitleriştii în funcţie. Închipuiţi-vă cum arăta Germania dacă băieţii care făcuseră nazismul ajungeau în punctele cheie ale ţării. Or, la noi au ajuns.
Florin Negruţiu: Întrebarea numărul 10. Cu ce perioadă din istorie seamănă realitatea pe care o trăim? Cu ce perioadă în istoria noastră?
Gabriel Liiceanu: Fiind vorba de o tentativă de lovitură de stat, cu adevărat, care a presupus doi termeni: mercenarii lui Potra, sau cum e, sunt anexa, băieţii cu armele. Dar mai sunt şi cei de la vârf din Ministerul Apărării Naţionale şi cei din servicii care au trădat. Cum s-a putut petrece lucrul ăsta? Prin aceste defecţiuni făcute în instituţiile care trebuie să supravegheze ordinea şi statul de drept. Loviturile de stat nu se dau decât cu personaje de acest tip. Personaje care ies dintr-o instituţie democratică şi devin agenţi ai totalitarismului, ai dictaturii etc. America de Sud, Africa.
Deci noi, dacă am fi mers până la capăt cu treaba asta, lovitura, proiectul, tentativa, începeam să semănăm cu ţările africane şi America de Sud, care apăreau în general, luau trupa, îl dădeau jos pe preşedinte, ocupau radio, televizor. Cu ce seamănă? Nu ştiu, n-am trăit perioada lui Carol al II-lea şi cu... Acolo a fost un ghem, nu? Legionari, Antonescu, Carol. Acolo nu se mai ţinea cont de... pesemne că asta ar fi corespondentul.
Claudiu Pândaru: O ultimă întrebare. Domnule Liiceanu, sunteţi mai optimist decât eraţi în decembrie anul acesta? În decembrie aveam o decizie prin care erau anulate alegerile prezidenţiale în România pentru prima dată.
Gabriel Liiceanu: Consider că e o remarcabilă corecţie şi un pas înainte făcut de Curtea Constituţională, care n-a lăsat ca democraţia să dispară şi a vegheat la Constituţia României. Câtă vreme te îndepărtezi de Constituţia valabilă a unei ţări, alterezi linia politică a acelei ţări şi o arunci în altă structură politică. N-am ştiut ce se întâmplă după anularea alegerilor, dar acum am văzut ce s-a întâmplat. A dispărut acest personaj cu misiunea lui îndeplinită, dar a dispărut. Şi o să fie uitat complet.
