ONU, în pragul falimentului din cauza refuzului SUA şi Chinei de a efectua plăţile

Organizaţia Naţiunilor Unite se confruntă cu ameninţarea colapsului financiar pe fondul întârzierilor la plată din partea Statelor Unite şi a Chinei, cei doi cei mai mari contributori, care asigură aproximativ 42% din finanţarea de bază a organizaţiei.

Potrivit The Wall Street Journal, Washingtonul datorează peste 4 miliarde de dolari şi, în acelaşi timp, şi-a redus participarea la mai multe programe, inclusiv la World Health Organization, invocând preocupări legate de cheltuieli ineficiente.

Beijingul, la rândul său, datorează 455 de milioane de dolari, în pofida unui transfer recent de 850 de milioane de dolari.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, avertizează că organizaţia este, în fapt, angajată într-o „cursă către faliment” şi riscă să rămână fără fonduri până la jumătatea lunii august. Potrivit The Moscow Times, el califică această perspectivă drept „foarte reală”.

Între timp, China îşi declară intenţia de a-şi îndeplini obligaţiile, în timp ce Statele Unite condiţionează continuarea finanţării de reforme de amploare — reducerea cheltuielilor, a personalului şi a costurilor.

Confruntată cu un deficit sever de finanţare, ONU a recurs deja la măsuri fără precedent de reducere a costurilor: închiderea unor birouri, eliminarea a aproximativ 3.000 de posturi din cadrul secretariatului, reducerea programului traducătorilor şi diminuarea cheltuielilor pentru misiunile de menţinere a păcii. Organizaţia a accelerat retragerea trupelor din mai multe regiuni, inclusiv din Republica Democrată Congo, şi întârzie plăţile către ţările care contribuie cu trupe la operaţiunile ONU ale „căştilor albastre”, precum Nepal şi Bangladesh.

Dificultăţile financiare sunt agravate de propriile limitări structurale ale ONU: organizaţia nu poate contracta împrumuturi, iar conducerea sa are posibilităţi limitate de a reduce personalul, ale cărui salarii reprezintă aproximativ 70% din cheltuieli. Între timp, cele 193 de state membre îşi extind mandatele şi programele, care numără aproximativ 40.000 de iniţiative, mai des decât acceptă să le reducă.

Sistemul de finanţare creează o presiune suplimentară: contribuţiile sunt calculate în funcţie de dimensiunea economiilor ţărilor, cota Statelor Unite fiind plafonată la 22%, în timp ce cea a Chinei a crescut la peste 20% în ultimii ani. Situaţia este agravată şi de regulile care prevăd returnarea fondurilor necheltuite către state chiar dacă acestea nu şi-au efectuat plăţile, ceea ce, potrivit lui Guterres, creează un „ciclu kafkian”.

Washingtonul subliniază că nu abandonează cooperarea multilaterală, dar solicită o eficienţă mai mare.

După cum a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Michael G. Desombres, în cadrul Consiliului de Securitate, este vorba despre „prioritizarea clarităţii şi a rezultatelor în detrimentul ineficienţei şi al cuvintelor goale”.

Statele Unite rămân cel mai mare donator al programelor umanitare, deşi volumul ajutorului a scăzut semnificativ, notează publicaţia.

Pe fondul acestor probleme, şi alte state donatoare, inclusiv Regatul Unit, Germania, Suedia şi Ţările de Jos, îşi reduc, de asemenea, finanţarea.