ONG-uri din R. Moldova condamnă acţiunile violente ale poliţiei la protestele din 26-27 august şi 1 septembrie

Reprezentanţii societăţii civile cer autorităţilor RM să nu întreprindă acţiuni provocatoare care ar putea crea altercaţii între protestatari şi să respecte legislaţia cu privire la întrunirile publice.
Protestatari ridicaţi violent de la Monumentul lui Ştefan cel Mare, 27.08.2018 (facebook.com/al.bujorean)
Ştefan Sârbu
03.09.2018

Organizaţii ale societăţii civile condamnă modul în care autorităţile R. Moldova şi-au exercitat atribuţiile în timpul întrunirilor publice care au avut loc în Chişinău pe 26-27 august şi 1 septembrie şi cer autorităţilor moldovene, în special Primăriei Chişinău, Ministerului Afacerilor Interne şi Procuraturii Generale, să investigheze comportamentul poliţiei dar şi toate plângerile depuse în urma protestelor, iar rezultatele analizei să fie publicate.

Organizaţiile neguvernamentale atenţionează că la 26 august a fost aprobată desfăşurarea a două manifestaţii, în acelaşi loc , organizate de două grupuri cu solicitări diametral opuse, ce au creat pericol real de altercaţii.

În opinia ONG-urilor, la manifestaţia Partidului Şor poliţia a dat dovadă de un comportament selectiv - nu a asigurat nicio pază persoanelor care au participat la eveniment, spre deosebire de paza oferită şefului formaţiunii, expunându-i pe primii riscului altercaţiilor.

”Condamnăm restricţionarea accesului jurnaliştilor la evenimentele din 26-27 august 2018 şi inacţiunea poliţiei atunci când reprezentanţii partidului Şor au îmbrâncit jurnaliştii. Primăria minicipiului Chişinău şi poliţia urmează să dea explicaţii publice într-un termen restrâns de ce a admis organizarea manifestaţiei Partidului Şor în PMAN, chiar dacă acesta nu a depus declaraţie prealabilă, manifestaţia nu era spontană şi la ea participau mai mult de 50 de persoane”, se arată într-o declaraţie a reprezentanţilor societăţii civile.

Totodată, cele 14 organizaţii semnatare ale declaraţiei menţionează că evacuarea forţată şi violentă a protestatarilor de la monumentul lui Ştefan cel Mare în dimineaţa zilei de 27 august a fost o măsură vădit disproporţionată şi care a avut loc în baza unei dispoziţii nepublicate a primarului interimar al Capitalei.

ONG-urile califică drept excesive şi acţiunile poliţiei prin prezenţa sa masivă şi înarmată dar şi a trupelor speciale de intervenţie împotriva participanţilor la Marşul Centenar din 1 septembrie, condamnând acţiunile provocatoare ale acestora, prin sechestrarea autobuzelor şi intervenirea în forţă.

”Ne îngrijorează şi solicităm MAI să explice prezenţa alături de poliţişti a persoanelor în civil fără posibilitatea de a le identifica şi modalitatea de identificare a poliţiştilor în cagule. Persoanele în civil neidentificabile ridică mari semne de întrebare cu privire la rolul autorităţilor publice în proteste, inclusiv în cazul unor provocări sau altercaţii. Standardele internaţionale recomandă clar că agenţii autorităţilor publice urmează a fi clar identificabili în cadrul întrunirilor publice”, se mai arată în declaraţie.

În concluzie, organizaţiile societăţii civile au ţinut să sublinieze că modul în care este desfăşurat un protest şi comportamentul pe care îl au autorităţilor publice în cadrul acestuia reprezintă un indicator important al stării democraţiei într-un stat. ”Comportamentul autorităţilor publice din Republica Moldova în cadrul protestelor din 26-27 august şi a manifestaţiei din 1 septembrie 2018 a ridicat multe întrebări serioase. Solicităm abţinerea pe viitor de la acţiuni care creează pericole de altercaţii între protestatari şi respectarea cu bună credinţă a legislaţiei cu privire la întrunirile publice.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor