Oleg Efrim: Relaţiile diplomatice bilaterale dintre Moldova şi România reprezintă un model european de cooperare şi interacţiune

Tatiana Chiriac
03.09.2012

Ministrul Justiţiei al Republicii Moldova a participat, în calitate de invitat special, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, relatează serviciul de presă al Ministerului. Guvernul de la Chişinău este recunoscător României pentru că promovează constant în relaţiile sale externe interesele Republicii Moldova şi susţine apropierea acesteia de Uniunea Europeană. Declaraţia a fost făcută astăzi, la Bucureşti, de ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, care participă în calitate de invitat special la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

Referindu-se în discursul său adresat diplomaţilor români la etapa actuală a relaţiilor bilaterale, ministrul moldovean al Justiţiei a remarcat că acestea reprezintă un model european de cooperare şi interacţiune. Relaţiile politice şi culturale, au cunoscut o dezvoltare impresionantă datorită spiritului de încredere ce guvernează relaţiile moldo-române din ultimii trei ani, după venirea la putere a Alianţei pentru Integrare Europeană, Oleg Efrim referindu-se şi la relaţiile economice dintre cele două ţări.

El a specificat dorinţa Guvernului Republicii Moldova ca investiţiile româneşti în economia moldovenească să devină în perioada ce urmează tot mai consistente şi variate, dezideratul major al momentului fiind implementarea proiectelor energetice, în special construcţia gazoductului Iaşi-Chişinău. "Efectele realizării acestui obiectiv strategic sunt identice cu adoptarea unei Declaraţii de Independenţă Energetică a Republicii Moldova", a subliniat Oleg Efrim, exprimându-şi speranţa ca termenii lui de realizare să fie respectaţi, astfel încât până la sfârşitul anului viitor acest gazoduct să poată fi dat în exploatare.

De asemenea, ministrul Justiţiei le-a vorbit participanţilor la Reuniune despre reformele iniţiate în sectorul Justiţiei din Moldova, despre eforturile de integrare europeană ale Guvernului de la Chişinău, precum şi despre procesul reglementării conflictului transnistrean.

Guvernul de la Chişinău este recunoscător României pentru că promovează constant în relaţiile sale externe interesele Republicii Moldova şi susţine apropierea acesteia de Uniunea Europeană.

Tot astăzi, în cadrul vizitei sale la Bucureşti, Oleg Efrim urma sa se întâlnească cu Mona Pivniceru, noul ministru al Justiţiei din România, precum şi cu Daniel Morar, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de la Bucureşti.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor