Olanda şi Germania ar putea trimite rachete în Turcia: raport

Olanda şi Germania ar putea trimite rachete Patriot către aliatul NATO, Turcia, pentru a ajuta ţara să îşi apere graniţele cu Siria, a raportat duminică agenţia olandeză de ştiri ANP, citându-l pe ministrul olandez al Apărării, potrivit unui raport Reuters.
Epoch Times România
19.11.2012

Olanda şi Germania ar putea trimite rachete Patriot către aliatul NATO, Turcia, pentru a ajuta ţara să îşi apere graniţele cu Siria, a raportat duminică agenţia olandeză de ştiri ANP, citându-l pe ministrul olandez al Apărării, potrivit unui raport Reuters.

Turcia a declarat că şi-a intensificat discuţiile cu aliaţii NATO pentru apărarea frontierei de 900 km cu Siria, după ce pe teritoriul său au aterizat mortiere trase din Siria.

Un purtător de cuvânt al Ministerului olandez al Apărării a afirmat: "Nu există încă nicio solicitare, dar Olanda şi Germania sunt singurele ţări din Europa cu rachete Patriot."

Ministrul olandez a vorbit săptămâna trecută cu omologul său german despre o posibilă desfăşurare de rachete, a relatat ANP.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării din Germania a declarat sâmbătă că NATO va lua în considerare orice solicitare din partea Turciei şi a confirmat că Statele Unite, Olanda şi Germania sunt ţările ce au disponibile rachete Patriot adecvate.

Luni, Turcia va solicita în mod oficial NATO să desfăşoare rachete la frontiera sa, din cauza îngrijorării crescânde cu privire la o revărsare a războiului civil din ţara vecină Siria, a raportat sâmbătă Germania Sueddeutsche Zeitung.

NATO a declarat că va face tot ceea ce este nevoie pentru a proteja şi apăra Turcia. Turcia a afirmat că discută cu aliaţii săi din NATO cu privire la o eventuală desfăşurare de rachete Patriot sol-aer.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor