Crucea Roşie Internaţională lansează un apel pentru Siria
GENEVA – Federaţia Internaţională a Crucii Roşii şi Societăţile de Semilună Roşie lansează un apel de urgenţă pentru zeci de mii de sirieni care au căutat refugiu în Turcia şi de-a lungul graniţei siriene. Apelul pentru 34 milioane de dolari va susţine organizaţia Semiluna Roşie Turcă să acorde ajutor pe timp de iarnă pentru aproximativ 170.000 de oameni.
Pentru moment, peste 100.000 de refugiaţi sirieni trăiesc în 14 tabere improvizate, în corturi.
Simon Eccleshall, şeful Programului pentru Dezastre şi Criză din cadrul Federaţiei Internaţionale a Crucii Roşii, a declarat că apelul urmăreşte de asemenea să ajute 20.000 de oameni adunaţi în prezent la graniţa turco-siriană.
“Durata apelului este de 6 luni şi vom analiza cum evoluează situaţia pentru a vedea dacă trebuie să intensificăm eforturile noastre ca răspuns la deteriorarea crizei umanitare”, a declarat el. “Am văzut o dublare a populaţiei din tabere din iulie 2012 şi, mă gândesc, aşa cum aţi văzut în ultimele câteva zile, există o creştere a numărului de sirieni ce se mută în Turcia.”
Agenţia ONU pentru refugiaţi raportează că există peste 400.000 de refugiaţi înregistraţi în Turcia, Liban, Iordania şi Irak. Agenţia spune că sute de mii de alţi civili sirieni trăiesc în familii gazdă şi nu s-au înregistrat ca refugiaţi.
Datorită luptelor tot mai grele din interiorul Siriei, agenţia se aşteaptă ca numărul refugiaţilor sirieni să crească în lunile viitoare. Agenţia susţine că până la începutul anului viitor, aproximativ 700.000 de refugiaţi situaţi în afara Siriei ar putea avea nevoie de ajutor.
Guvernul turc susţine cea mai mare parte a costurilor pentru ajutarea refugiaţilor. Semiluna Roşie Turcă a furnizat alimente esenţiale şi alte produse non-alimentare refugiaţilor sirieni.
Eccleshall spune că Semiluna Roşie este o legătură crucială pentru ajutorul internaţional. El a adăugat că ajutoarele vor include cuptoare de gătit, radiatoare, pături şi alte produse pentru iarnă, precum şi alimente esenţiale, truse pentru igienă şi alte bunuri.