Oficialii comunişti de top au dat ordin să se investigheze "Cei 300 de curajoşi"

Jia Qinglin, membru senior al Comitetului Politic Permanent al Partidului Comunist Chinez (PCC), a fost trimis în provincia Hebei pentru a “conduce o investigaţie secretă” conform raportului de luna trecută al presei controlate de stat. T
Jia Qinglin în "Marea Sală a Poporului", Beijing martie 2009. (Liu Jin / AFP / Getty Images)
Zheng Zhiheng
10.08.2012

Jia Qinglin, membru senior al Comitetului Politic Permanent al Partidului Comunist Chinez (PCC), a fost trimis în provincia Hebei pentru a “conduce o investigaţie secretă” conform raportului de luna trecută al presei controlate de stat. Totuşi, o sursă din Beijing a declarat pentru The Epoch Times că adevăratul scop al călătoriei lui Jia a fost pentru a investiga 300 de localnici care au semnat o petiţie în care se cerea eliberarea practicanţilor Falun Dafa.

În februarie, Wang Xiaodong a fost arestat în casa sa din Zhouguantum, oraşul Botou, provincia Hebei. Sora sa mai mică a adunat semnături şi amprente de la 300 de locuitori într-o petiţie prin care se cerea ca Wang să fie eliberat de autorităţi. Documentul a fost înregistrat de şeful Comitetului Partidului punând o stampilă oficială. Incidentul a fost denumit “Cei 300 de curajoşi”.

Când a fost difuzată în cadrul Biroului Politic, petiţia a alarmat conducerea de top a Partidului, deoarece demonstrează solidaritatea şi rezistenţa împotriva persecuţiei regimului comunist faţă de practica spirituala Falun Gong.

Presa controlată de stat a relatat despre faptul că Jia ar fi în provincia Hebei între 12-18 iulie, pentru a-şi vizita oraşul natal Botou, pe 15 iulie. Sursa a spus că Jia a fost trimis în provincia Hebei pentru a investiga “Cei 300 de curajoşi” şi să înţeleagă cum vede opinia publică Falun Gong.

Sursele au afirmat, de asemenea, că autorităţile din Cangzhou şi Botou nu au raportat detalii legate de cazul “Celor 300 de curajoşi” autorităţilor din provincia Hebei, care nu au reuşit de asemenea să prezinte raportul specific legat de arestarea lui Wang autorităţilor centrale. Cangzhou este o prefectură la nivel de oraş din care face parte Botou.

De când cu vizita lui Jia, şeful politiei din Botou, Yang Jianjun, a fost transferat ca şef al poliţiei în alt judeţ. Conform unei surse din interior, au fost făcute schimbări de personal în cadrul Biroului Public de Securitate al oraşului Botou.

Un apel telefonic la Biroul de Securitate Publică din Botou a confirmat faptul că Yang a fost cu adevărat înlocuit şi transferat în judeţul Naupi.

În ultimele luni, au apărut în ţară cazuri de rezistenţă locală împotriva autorităţilor, legate de persecuţia împotriva practicanţilor Falun Gong. În mai, 15.000 de localnici din Provincia Heilongjiang au semnat o petiţie prin care cereau începerea unei investigaţii legate de moartea practicanţilor plus eliberarea a 2 familii ai căror membri erau în închisoare.

Anul trecut, rezidenţi din Chaoyang zona provinciei Liaoning au semnat o petiţie în care cereau ca practicantul Falun Gong Zhang Guoxiang să fie eliberat şi să-i fie returnaţi banii confiscaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor