Obama a autorizat CIA şi alte agenţii de informaţii să ajute opoziţia siriană

Preşedintele american, Barack Obama. (JIM WATSON / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
02.08.2012

Preşedintele Barack Obama a semnat o directivă prin care a autorizat sprijinul american pentru opoziţia siriană, CIA şi alte agenţii de informaţii primind astfel undă verde pentru a acţiona în Siria, au declarat oficiali de la Washington pentru CNN.

Nu se ştie exact când a fost semnat documentul, dar sursele postului de televiziune susţin că s-a întâmplat în ultimele luni.

Potrivit CNN, în timpul conflictului din Libia, Obama a semnat o directivă similară pentru a permite ajutarea rebelilor în lupta împotriva fostului lider de la Tripoli, Moammer Gaddafi.

Administraţia Obama a declarat că va întări sprijinul pentru opoziţia siriană după ce, luna trecută, Consiliul de Securitate al ONU a eşuat în adoptarea unor sancţiuni mai dure împotriva regimului Bashar Al-Assad.

Washingtonul a exclus orice fel de ajutor militar pentru luptătorii opoziţiei siriene, dând asigurări că a furnizat doar dispozitive neletale, precum echipamente de comunicare.

Reprezentantul Armatei Siriene Libere la Washington poate efectua tranzacţii financiare în numele opoziţiei siriene, dar nu are voie să trimită în Siria echipamente militare.

Pe de altă parte, oficiali SUA au precizat pentru CNN că Guvernul american cooperează cu state precum Arabia Saudită şi Qatar care îi înarmează pe rebeli, americanii ajutând aceste state să găsească grupări care să fie demne de încredere.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor