Oare a existat un mare potop?
“În al şase sute-lea an al vieţii lui Noe, în a şaptesprezecea zi a lunii a doua, toate fântânile marelui adânc au trăsnit, iar stăvilarele cerului s-au deschis. Ploaia a căzut peste Pământ vreme de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.” - Facerea 7:11-12.
Cu aproximativ 9000 până la 5000 de ani în urmă, în provincia Sinop din nordul Turciei a avut loc un eveniment de o magnitudine istorică. Atât de spectaculos, de fapt, încât unii consideră că reprezintă dovada că "Potopul” pe care îl regăsim în Biblie ar fi putut reprezenta (deşi cumva exagerat) evenimente reale.
În septembrie 2004, o expediţie din Marea Neagră, efectuată de o echipă de oameni de ştiinţă din variate instituţii (inclusiv Societatea National Geographic) a determinat că marea în cauză nu a fost întotdeauna aşa cum o ştim noi astăzi.
Aceştia au concluzionat că ea îşi are originile într-un lac imens cu apă neagră care într-un anumit punct al istoriei a început să se extindă într-un mod neobişnuit de rapid. Schimbarea a fost atât de măreaţă, de fapt, încât locuitorii regiunilor înconjurătoare au fost obligaţi imediat să caute zone mai sigure, lăsând în urmă gospodării, unelte, şi alte urme ale vieţilor lor.
Acest fapt a condus la formarea unei expediţii subacvatice, condusă de oceanograful Robert Ballad, pentru a confirma că, odată, au existat acolo aşezări umane care acum zac la mai mult de 90 de metri sub apă. Această descoperire senzaţională despre Marea Neagră nu a contribuit doar la o înţelegere mai bună a alterărilor serioase pe care le-a suferit nivelul apei în Orientul Mijlociu Antic, ci a ridicat şi întrebări vis-a-vis de ce anume a cauzat iniţial alterarea.
De atunci, oamenii de ştiinţă şi reporterii au continuat să studieze problema nerezolvată; aceasta este cheia pentru înţelegerea dezvoltării istorice a civilizaţiei omeneşti şi a diferitelor stadii climatice pe care le-a trăit Terra. Mai mult, Potopul este o temă importantă, împletită nu numai cu tradiţia iudaico-creştină, ci şi cu multe legende din diferite culturi din jurul lumii.
Marea Neagră: Dovadă sau Inundaţie?
Nu au fost niciodată primite bine ipotezele actuale care sugerează că, creşterea rapidă a nivelului Mării Negre a fost o consecinţă a unei ploi incredibile, de proporţii planetare. Acesta este mai degrabă un scenariu improbabil dacă îl privim în cadrul larg de legi ştiinţifice, predominant geologice, stabilite de-a lungul anilor pe baza observaţiilor empirice.
Iniţial, geologii sceptici au afirmat că pentru ca un astfel de potop să aibă loc, ar fi trebuit să găsim un strat similar în întreaga lume, format din pietre mici, sedimente, blocuri neregulate, şi alte elemente. Este curios faptul că acest strat nu poate fi găsit, cu atât mai mult cu cât potopul despre care se povesteşte în Biblie a avut loc într-o perioadă recentă, cu 3000 de ani î.Hr.
Nu s-a găsit niciun strat de fosile, cu diferite specii de animale şi plante, în interiorul straturilor de sol. Conform logicii inundaţiei, resturile animale ale tuturor speciilor de dinaintea marelui potop (inclusiv dinozaurii dispăruţi) ar trebui să se găsească astăzi într-un singur strat, fără diferenţe. Însă paleontologia contrazice cu totul aceste supoziţii.
Totuşi aceste exemple par a fi doar vârful icebergului, care cuprinde argumentele ce resping un potop global. Chiar şi aşa, multe dintre aceste motive sunt respinse în mod egal de oamenii de ştiinţă "pro-potop”. De fapt, descrierile de felul "toate resursele marelui abis s-au rupt” sau "stăvilarele cerului s-au deschis” regăsite în Facerea sunt susţinute de ipoteze care, deşi incredibile, nu pot fi eliminate pe motiv că ar fi complet incompatibile cu realitatea.
Una dintre cele mai dramatice ipoteze afirma că Planeta ar fi putut fi acoperită cu apă până la cele mai înalte puncte ale sale, contrar calculelor care indică faptul că toată apa infiltrată în atmosferă ar fi de ajuns să acopere cifra modestă de 3 centimetri înălţime pe întreg globul.
Aceşti "suporteri ai potopului” calculează că, dacă geografia Pământului a trecut printr-o nivelare a suprafeţei sale - munţii fiind mai joşi, mările fiind mai ridicate, atunci întregul pământ ar fi fost acoperit de sute de metri de apă.
Conform teoriei apa-acoperă-pământul, în timpul lui Noe, straturile superioare ale atmosferei conţineau o cantitate substanţială de apă, care astăzi formează oceanele. Această apă atmosferică a fost cea care a acoperit întreaga planetă, şi care ulterior s-a întors în oceane prin mişcări tectonice verticale violente. Cercetătorii care susţin această idee consideră că face o referinţă convenabilă la "cascadele din ceruri” care s-ar fi putut condensa datorită prafului generat de câteva erupţii vulcanice simultane.
În ceea ce priveşte miturile non-biblice despre un potop purificator, acestea pot fi găsite şi în culturile hindusă, sumeriană, greacă, chineză, mapuche, mayaşă, aztecă şi printre altele pascală (Insula Paştelui). Mai multe dintre aceste poveşti par să aibă surprinzător de mulţi factori comuni. Printre cele mai repetate teme sunt cele ale semnelor celeste ignorate de oameni, marele potop în sine, construirea arcei pentru a ocroti viaţa din calea inundaţiei, şi ulterior restaurarea vieţii pe Pământ.
Un exemplu clar al acestei similarităţi este oferită de istoria mesopotamiană pre-biblică a potopului, în care zeul "Ea” l-a avertizat pe Uţa-na-piştim, regele din Shuruppak, despre pedeapsa care se pregăteşte umanităţii pentru grava degenerare morală. Uţa-na-piştim a primit de la Zeu instrucţiuni precise: de a construi o navă sub forma unui cub cu opt etaje, şi că va trebui să ia la bord câte o pereche din fiecare specie de animale, seminţe de plante, precum şi propria familie. Uţa-na-piştim a supravieţuit potopului ce a durat mai multe zile, a trimis o pasăre pentru a verifica cât de aproape este pământul, şi a făcut un sacrificiu animal pentru zei.
În căutarea Arcei Pierdute
Un punct suplimentar care adaugă greutate controversei biblice este multitudinea de dovezi fotografice şi fizice a unui mare obiect scrijelit în Muntele Ararat, unde, conform naraţiunilor textelor creştine, a rămas arca lui Noe pentru totdeauna.
La începutul anului 2006, profesorul Porcher Taylor, de la Universitatea Richmond, a declarat că, conform unui studiu amplu efectuat mai mulţi ani pe fotografii din satelit, există un obiect străin încrustat în zona nord-estică a muntelui, a cărui lungime coincide perfect cu cea a arcei regăsită în Biblie.
De la emiterea ipotezei în 1974, imaginile luate din satelit, de deasupra muntelui Ararat, au inspirat curiozitatea unui mare număr de oameni de ştiinţă. O serie de expediţii a reuşit să salveze rămăşiţe ale lemnului pietrificat, precum şi 13 ancore puternice din piatră din regiunea care înconjoară presupusa locaţie a eventualei comori arheologice. Au fost efectuate teste ultrasonice, care au dezvăluit o structură foarte ciudată inserată în piatră.
În ciuda multitudinii de texte ale diverselor culturi, care povestesc despre un mare potop antic, magnitudinea şi durata unui asemenea eveniment pare să fie un punct de discordie, chiar şi printre cei care consideră că un astfel de eveniment ar fi avut loc. Astfel, în timp ce un mic număr de cercetători sugerează că această inundaţie a acoperit întreg Pământul cu cantităţi imense de apă, majoritatea geologilor sunt de acord ca un astfel de scenariu este imposibil.
Deşi nu toată lumea crede poveştile antice care descriu re-crearea umanităţii prin salvarea unei mâini de oameni, se pare că o catastrofă climatică chiar a avut loc pe întreaga Planetă cu mai multe mii de ani în urmă. De asemenea, poate intra în accepţiunea noastră ca un număr nedefinit de oameni aflaţi în locaţii mai înalte au avut capacitatea de a duce mai departe umanitatea, şi de a transmite povestea generaţiilor următoare.
Până când vor fi dezvăluite dovezile necesare pentru a înclina definitiv către una dintre aceste teorii, povestea unei perioade în care o mare inundaţie a curăţat păcatele oamenilor va fi luată drept mit pentru unii, şi drept dovadă a unui fapt istoric, pentru alţii. În orice caz, acest mare potop antic va rămâne pentru totdeauna o parte din istoria umanităţii.
