Oamenii îi cer ajutorul, autorităţile îl lasă fără răspuns. Dilema lui Paşca de la Dumbrava, după ancheta DIICOT

Viorel Paşca, fondatorul centrului de la Dumbrava vizat de ancheta DIICOT, descrie situaţia dificilă în care se află: continuă să primească solicitări de ajutor pentru oameni bolnavi şi fără adăpost, dar spune că nu primeşte răspunsuri clare de la instituţii privind posibilitatea de a-i găzdui. Într-o postare pe Facebook, el critică reacţia autorităţilor, despre care susţine că se mobilizează abia după ce persoanele vulnerabile ajung la Dumbrava.
Paşca relatează că Direcţia de Asistenţă Socială din Curtea de Argeş i-a adus la centru un bătrân rămas fără o soluţie de locuire, după ce nu ar fi reuşit să îi găsească un loc în judeţ. Potrivit acestuia, a doua zi, patru angajaţi ai DGASPC Bihor l-au preluat şi l-au dus la Oradea, anunţând că vor face demersuri pentru a-l trimite înapoi în Argeş, deşi bărbatul ar fi spus că nu doreşte să se întoarcă.
Fondatorul centrului afirmă că, la patru luni de la intervenţia DIICOT, este contactat aproape zilnic pentru a primi persoane vulnerabile. El se întreabă dacă Dumbrava ar putea deveni o „rampă de lansare” a cazurilor sociale către instituţiile statului şi acuză autorităţile că sunt preocupate să îi mute pe cei ajunşi acolo, fără să conteze suficient ce se întâmplă ulterior cu ei.
Redăm integral postarea lui Viorel Paşca pe Facebook:
Am fost în această săptămână la o instituţie din Oradea pentru a discuta şi lămuri câteva aspecte în ce priveşte activitatea de la Dumbrava.
Doamnele au fost amabile, politicoase şi au avut răbdarea necesară în acest sens, doar că părerile noastre erau atât de diferite, felul în care vedeam lucrurile, priorităţile şi modul de a gândi şi analiza situaţia erau uneori diametral opuse.
Nu a fost prima dată şi nici singura instituţie unde am simţit că parcă venim din lumi diferite, că oricum am încerca nu prea ajungem la un numitor comun şi că de fiecare dată plec de la astfel de discuţii mai bulversat şi mai confuz.
M-am simţit ca un intrus care pătrunde unde nu e dorit, care tulbură liniştea şi tihna celorlalţi, deranjând prin insistenţa şi "încăpăţânarea" de a susţine şi încerca să schimbe lucrurile.
Acest sentiment m-a însoţit şi în zilele ce au urmat, gândindu-mă de ce nu îmi pot vedea şi eu de treabă ca oricare altul, de ce nu las lucrurile aşa cum sunt, să nu atrag asupra mea ura, mânia şi răzbunarea altora, punându-mi în pericol familia şi libertatea.
Am spus de multe ori, şi chiar înainte cu două zile de a se năpusti DIICOT peste noi, scriam în retrospectivă că dacă statul nu are nevoie de serviciile noastre, să ne spună iar noi ne vom încheia activitatea. Patruzeci şi opt de ore mai târziu, bolnavii erau urcaţi în maşini şi împrăştiaţi în toată ţara iar noi reţinuţi, duşi în Bucureşti, în arest, încătuşaţi şi trataţi ca nişte infractori.
Ne-am întors acasă şi mi-am spus că probabil voi continua să fiu util societăţii într-un alt mod, şi voi aduce un plus de mai bine pentru alte categorii de oropsiţi ai sorţii iar statul va fi învăţat o lecţie şi nu va mai permite să existe bătrâni şi bolnavi pe străzile ţării.
Cât de mult m-am înşelat! Cât de naiv am fost să cred aşa ceva!
Au trecut patru luni de atunci şi rar se întâmplă să treacă o zi şi să nu fiu sunat pentru a primi pe cineva bolnav, singur, necăjit, fără adăpost şi fără sprijin din partea statului care ar trebui să-i ocrotească.
Când în urmă cu trei săptămâni a bătut la poarta noastră bolnavul ce a dormit în ultima vreme sub un pod, l-am primit şi am scris instituţiilor, inclusiv la Bucureşti să-mi spună dacă am voie să-l găzduiesc. Nu mi-au răspuns nimic.
În această săptămână Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) din Curtea de Argeş a adus un bătrân care dormea într-o cocioabă ( foto) iar proprietarul a spus că vrea s-o dărâme cu totul aşa că trebuie să plece. DAS a încercat să-i găsească un loc acolo în judeţ, dar fără succes. În lipsa altor soluţii şi ca să nu moară îngheţat pe stradă, l-au adus la Dumbrava.
L-am primit, socotind că fac un bine şi că este o datorie morală, ca om, creştin, cetăţean sau orice-aş fi, să-l primesc şi să-i ofer hrană şi o cameră caldă.
Având însă în minte sutele de oameni înarmaţi, înverşunarea procurorilor, cătuşele şi noaptea în arest, am scris imediat la vreo şase instituţii, ( Poliţie, Avocatul Poporului, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii, Ajpis, Dgaspc), să le informez că am mai primit un necăjit la Dumbrava, adus tot de o instituţie a statului.
A doua zi spre seară, patru angajaţi ai DGASPC Bihor au sosit şi au ridicat pe omul nostru şi l-au dus în Oradea, spunând că în următoarele zile vor face demersurile necesare pentru a-l trimite înapoi... de unde a venit.
Pe celălalt, deşi l-au văzut în curte şi au vorbit cu el, nu l-au luat spunând că nu li s-a spus acest lucru, aşa că am scris imediat pentru DGASPC Bihor că mai am un om necăjit şi să vină dacă doresc şi după el.
Pentru acela, directorul instituţiei respective sunase la primăria Holod să-l ducă undeva, dar când poliţiştii au venit la Dumbrava, omul le-a spus că nu vrea să plece nicăieri, aşa că l-au lăsat în pace, menţionând că nu au dreptul să-l ridice cu forţa.
Aş fi tare curios să ştiu cum vor trimite omul în Argeş împotriva voinţei lui, deoarece l-am auzit spunând că nu vrea să se întoarcă acolo, deşi după cele întâmplate n-ar trebui să mă mai mire nimic.
Ieri m-au sunat pentru alte trei persoane, două din Bihor, una din Cluj, iar eu încep să mă întreb dacă nu am putea face din Dumbrava o " rampă de lansare" pentru cazurile sociale, către instituţiile statului.
Se pare că atâta timp cât trăiesc pe străzi sau în condiţii mizere, nu prezintă interes pentru nimeni şi pot să moară de foame sau îngheţaţi de frig, fără ca statului să-i pese.
Însă odată ajunşi la Dumbrava, statul tresare de parcă ar fi curentat şi începe să se mobilizeze. Telefoanele zbârnâie, primării, Poliţie, doctori, asistenţi sociali, pregătesc rapoarte, anchete, foi de parcurs etc., pentru ca persoana să fie dusă, nu contează unde, dacă îi va fi mai bine sau nu, ori dacă va ajunge din nou în stradă. Important este să nu fie la Dumbrava, încât imaginea şi reputaţia lor să fie pătată.
Asta este situaţia la ora actuală.
Până duminica viitoare la următoarea noastră întâlnire, fiţi binecuvântaţi şi nu uitaţi să fiţi o binecuvântare.
P.S.
Câţi angajaţi au sosit la Dumbrava pentru a ridica bolnavul?
Primele trei persoane care vor răspunde corect la această întrebare, vor primi un volum al cărţii Dumnezeu poartă de grijă.