O intervenţie a Occidentului în Siria este avantajoasă pentru Moscova

Situaţia va fi în avantajul Moscovei dacă puterile occidentale îşi vor pune în practică ameninţările şi vor ataca Siria, în condiţiile în care liderii ruşi nu vor putea fi decât fericiţi să vadă cum SUA încep un alt război pe care nu-l pot câştiga, scrie Georgy Mirsky, profesor la Institutul de Economie Mondială şi Relaţii Internaţionale din Moscova, în paginile Financial Times.

Să ne gândim la opţiunile realiste. O invazie la sol iese din discuţie. Un bombardament aerian susţinut riscă pierderea piloţilor, ceea ce ar fi, prin urmare, inacceptabil pentru publicul din Occident. Cea mai probabilă opţiune este atacul cu rachete. Regimul preşedintelui Bashar Al -Assad va avea de suferit, fără îndoială, însă Rusia şi Iranul vor fi capabile să acopere orice pierdere. Atacurile punitive nu pot aduce un punct de cotitură în ostilităţi. De asemenea, orice modificare substanţială în corelarea forţelor de pe teren nu este fezabilă.

În consecinţă, din punct vedere moral şi psihologic, regimul Assad va marca puncte, cel puţin în ochii lumii în curs de dezvoltare - şi, cu siguranţă, în cei ai Rusiei. Propaganda va face, cu siguranţă, paralele cu intervenţia din Irak, de acum 10 ani. Este, desigur, foarte uşor, să ne imaginăm SUA drept un tiran global ocupat să inventeze întotdeauna pretexte pentru a-şi justifica agresiunile. Iranul va jubila, iar mulţi locuitori ai Siriei vor fi înclinaţi să reziste în faţa unei noi cruciade imperialiste.

Creşterea mizei este avantajoasă pentru Moscova. Cu cât mai multe puteri occidentale sunt implicate în conflict şi cu cât implicarea e mai profundă, cu atât mai multe oportunităţi are Rusia să susţină regimul lui Assad ca pe o 'autoritate legitimă aflată sub atac'. Din moment ce o operaţiune la sol poate fi exclusă, la final poate părea nu doar că regimul Assad a supravieţuit, ci şi că Moscova şi Teheranul au câştigat în confruntarea la nivel mondial cu coaliţia alcătuită din Occident, Turcia şi Liga Arabă.

Unii observatori par să creadă că Assad, simţind pericolul de moarte de care este ameninţat regimul său în urma unor atacuri care ar putea semnala începutul unei invazii de Vest pe scară largă, va fi mai predispus să facă concesii. Potrivit acestora, Assad ar fi de acord cu o conferinţă de pace şi şi-ar delega o parte din atribuţiile sale către o persoană acceptabilă pentru opoziţie. În acest caz însă, nu poate exista nicio îndoială că rebelii, în special cei afiliaţi Al-Qaeda, nu s-ar conforma niciodată acestui aranjament.

Alţi analişti insistă de mai multe luni că singura soluţie este ca preşedintele rus, Vladimir Putin, să fie presat să-l convingă pe Bashar al-Assad să adopte o atitudine mai conciliantă, poate chiar să renunţe la putere. Trebuie să fii însă foarte naiv să crezi că preşedintele rus va fi vreodată dispus să facă aşa ceva, sau că, chiar dacă acest lucru s-ar întâmpla, Assad va renunţa la putere obedient şi va părăsi Siria.

În acest moment - când roata norocului pare să se fi întors în favoarea lui Bashar al-Assad, datorită ajutorului oferit de Iran şi Hezbollah - liderul sirian este mai îndreptăţit ca niciodată să creadă că poate juca dur şi, într-adevăr, el se comportă mai încrezător ca niciodată.

Referitor la ceea ce unii critici numesc 'intransigenţa de neînţeles' a lui Putin, linia fundamentală este următoarea: chiar dacă regimul Assad se va prăbuşi în cele din urmă, preşedintele rus nu va fi considerat - cel puţin nu de către opinia publică din Rusia, vitală pentru Putin - drept un perdant.

Dimpotrivă, dacă Vladimir Putin intervine acum şi susţine ideea unor concesii, el poate da impresia unui perdant, de vreme ce gestul său ar putea fi interpretat ca o cedare în faţa presiunii americanilor - un fapt absolut inacceptabil pentru poporul rus.