O furtună de zăpadă loveşte oraşul New York miercuri dimineaţă
alte articole
La două săptămâni după înregistrarea celei mai coborâte temperaturi din ultimii 118 ani, adusă de un vortex polar, oraşul New York trebuie să facă faţă din nou unei furtuni de zăpadă.
Serviciul Naţional de Meteorologie a emis o avertizare de viscol pentru regiunea de nord-est. Se aşteaptă ca oraşul New York să fie acoperit de un strat de 15-25 centimetri de zăpadă.
Ninsoarea a început demarţi dimineaţă, iar avertismentul este în vigoare încăpând de marţi de la prânz până miercuri la ora 6 seara.
Se vor înregistra temperaturi între -11oC şi -5oC dar, datorită vântului îngheţat, pe timpul nopţii temperatura va fi resimţită ca şi la -23oC.
Vântul va bate cu viteze cuprinse între 24 - 40 km/h cu intensificări de până la 55 km/hputând afecta traficul. Călătorii sunt sfătuiţi să-şi limiteze deplasările iar Autoritatea Portuară din New York şi New Jersey a dispus personal suplimentar în aeroporturi, tuneluri, poduri, sistemul PATH, şi în port cu schimburi de 12 ore.