Numărul 2 în AUR vrea alegeri anticipate: Evident că vrem la putere. Niciodată nu o să intrăm roata a cincea, a şasea la căruţă

Prim vicepreşedintele formaţiunii extremiste AUR, Dan Dungaciu, a confirmat miercuri, la postul TV Realitatea, că formaţiunea condusă de George Simion „vrea puterea, nu guvernarea cu orice preţ”.
„Faptul că nu vrem la guvernare şi vrem la putere, asta nu înseamnă că e un mod de a ne îndepărta de la exerciţiul acesta al obţinerii puterii şi exercitarea puterii, pentru că partidele s-au inventat pentru a ajunge la putere. Evident că asta vrem şi noi. Ce am spus noi prin faptul că vrem puterea şi nu vrem guvernarea este că niciodată nu o să intrăm roata a cincea, a şasea la căruţă, adică o să intrăm pe un proiect de guvernare deja construit. Cum ar fi acesta: dacă coaliţia se rupe, PSD vine şi noi ne lipim cu PSD”, a spus Dungaciu.
Prim-vicepreşedintele formaţiunii extremiste a fost întrebat prin ce metodă crede că poate ajunge partidul la putere, arătând deschis că principala opţiune este o alianţa cu PSD, în ipoteza alegerilor anticipate:
„Ceea ce le spunem noi oamenilor este că da, această schimbare de putere se poate face, inevitabil, prin ruperea acestui guvern (…) Noi am spus că ajungem la putere în momentul în care acest cordon sanitar se presupune că se poate rupe pe plan intern, pentru că PSD are acest curaj să nu se sinucidă politic şi să iasă de la guvernare, şi după anticipate – pentru că noi suntem dispuşi să participăm la un guvern care să organizeze alegeri anticipate (guvern tranzitoriu- n.red)…Asta poate fi o posibilitate”, a comentat Dungaciu.
În afară de posibilitatea de a se uni cu PSD-ul, Dan Dungaciu a explicat de unde vine ideea alipirii de PNL.
„Unii au spus cu PNL-ul. De unde a apărut ideea asta în spaţiul public, cu intrarea la guvernare cu PNL-ul, pentru că noi am făcut o analiză, foarte interesantă, sociologică pe nişte itemi destul de numeroşi, aproape 20, în care am văzut că 56% din populaţia României are o gândire conservatoare, nu suveranist conservatoare politică, ci mai degrabă înclinată spre conservatorism, şi dacă ar fi fost să luăm un caz ideal – Max Weber – şi să presupunem că ce există la populaţie se reflectă în spaţiul politic, ideal aşa ar fi fost – după cercetarea asta – să conducă AUR şi PNL. Numai că PNL nu mai este ce a fost vreodată, din păcate, dar ipoteza pe care domnul preşedinte al Consiliului Naţional (referire la Petrişor Peiu, lider AUR) a spus-o, de aici a pornit”.
El a arătat că e la curent şi cu puciul din PNL, confirmând că o parte dintre liberali lucrează în favoarea PSD, astfel că din această ipoteză nu e exclusă o alianţă chiar şi cu o parte a liberalilor.
„Care va fi formula de guvernare nu ştiu şi nici nu vreau să comentez, dar ce ştiu sigur este că atunci când vom intra la guvernare vom intra în urma unor alegeri anticipate care nu pot să fie generate doar de noi, noi depunem moţiuni de cenzură ca să pice guvernul şi care să genereze anticipate, dar nu ne lasă guvernul actual, evident. Depinde de PSD… depinde şi de alte partide, nu doar de PSD, să fim serioşi, că există şi alte partide care, daca se pun, pot să dea jos guvernul”, a spus Dungaciu.
Numărul 2 în AUR a întărit astfel afirmaţia moderatorului, privind „nemulţumirile din PNL la adresa premierului liberal”, respectiv faptul că o bună parte din PNL conlucrează pentru ca Bolojan să fie înlăturat.
„Ei, Voilà. Este şi aceasta o formulă. Nu intru eu în bucătăria lor internă, mai ales că eu cred că e o tentativăă chestia asta…lumea înţelege că suveranismul este viitorul politic, iar unii vor să-l tragă mai spre ei şi, chipurile, să-l umanizeze”.