„Nu există deloc carburant” - Benzinăriile independente din Rusia se confruntă cu o penurie de combustibil

Lanţurile independente de benzinării, care reprezintă aproximativ 40% din vânzările de combustibil din Rusia, nu îşi mai pot reface stocurile de benzină. Panica domneşte în grupurile de chat unde comunică traderii de petrol şi managerii benzinăriilor independente, relatează Novaya Gazeta Evropa.
„S-a terminat 92-ul şi 95-ul. Cisternele sunt la VLPDS. A fost declarată alertă aeriană. Nu se mai încarcă”, citează publicaţia o postare dintr-un astfel de chat, pe care o numeşte tipică.
Managerii a doua lanţuri independente de benzinării — unul din Moscova şi regiunea Moscovei şi unul din Siberia — le-au declarat reporterilor că în luna mai a devenit imposibil să cumpere produse petroliere pentru reţelele lor.
„Nu există combustibil, literalmente deloc”, au spus aceştia, potrivit Meduza.
La cele mai mari huburi de aprovizionare cu combustibil, la data de 20 mai, combustibilul era disponibil doar „la cerere”. Şi nu doar benzina, după cum a remarcat una dintre sursele publicaţiei, ci şi motorina, din care Rusia produce mai mult decât consumă, trimiţând surplusul la export.
Sursele publicaţiei explică deficitul prin faptul că marile companii petroliere integrate vertical, care extrag, produc şi vând singure combustibilul, aproape că au încetat complet să mai comercializeze produse petroliere pe bursa din Sankt Petersburg din cauza opririi rafinăriilor — trimit totul către propriile benzinării.
Potrivit surselor, lanţurile independente de benzinării vând acum ultimele stocuri de combustibil cumpărate înainte de intensificarea atacurilor cu drone ucrainene asupra rafinăriilor în luna mai. După aceea, avertizează ele, preţurile de retail vor creşte.
Pe piaţa angro, preţul benzinei AI-92 a crescut cu 25-27% la sfârşitul lunii mai comparativ cu mijlocul lunii februarie, însă preţurile la pompă vor creşte mai lent. În special, sursele publicaţiei sugerează că marile companii integrate vertical vor încerca să limiteze scumpirile la propriile benzinării cu ajutorul subvenţiilor guvernamentale.
În luna mai, aproape toate marile rafinării din centrul Rusiei au fost nevoite să oprească sau să reducă producţia din cauza atacurilor cu drone ucrainene. Aceste rafinării reprezintă aproximativ un sfert din capacitatea totală de rafinare a petrolului din Rusia. Publicaţia „Vot Tak” („Aşa stau lucrurile”) a remarcat că doar două dintre cele mai mari rafinării ale Rusiei — cele din Omsk şi Angarsk, situate dincolo de Urali — nu au fost afectate de atacurile cu drone.
Printre rafinăriile care şi-au suspendat activitatea după atacurile cu drone se numără şi rafinăria din Riazan. Locuitorii oraşului au început să se plângă de lipsa benzinei la benzinării pe 21 mai. Oficial, autorităţile nu au confirmat existenţa unei penurii de combustibil în Riazan.
În Sevastopolul anexat, vânzările de benzină la benzinării au fost limitate la 20 de litri per client, începând cu 22 mai, după cum a anunţat guvernatorul oraşului, Mihail Razvojaev.