Noul ambasador al SUA la Moscova: NATO nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia

NATO nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia, întrucât blocul nord-atlantic este o alianţă defensivă, a declarat noul ambasador al SUA la Moscova, John Tefft, într-un interviu acordat cotidianului rus Kommersant.
Noul ambasador al SUA la Moscova, John Tefft. (youtube.com)
Epoch Times România
24.11.2014

NATO nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia, întrucât blocul nord-atlantic este o alianţă defensivă, a declarat noul ambasador al SUA la Moscova, John Tefft, într-un interviu acordat cotidianului rus Kommersant.

'Nu consider că NATO reprezintă o ameninţare pentru Rusia. Ştiu că în Rusia unii cred contrariul, dar NATO este o alianţă defensivă', a afirmat ambasadorul american, care şi-a prezentat săptămâna trecută scrisorile de acreditare preşedintelui rus Vladimir Putin.

În acelaşi timp, John Trefft a respins acuzaţiile Moscovei precum şi opiniile unor experţi americani, conform cărora criza din Ucraina a fost provocată de Occident şi de apropierea NATO de frontierele ruse, subliniind că extinderea Alianţei Nord-Atlantice a contribuit la consolidarea securităţii în Europa, ceea ce, în opinia sa, este şi în beneficiul Rusiei.

Legat de garanţiile solicitate recent de Moscova în privinţa neaderării Ucrainei la NATO, ambasadorul John Tefft a declarat că SUA 'susţin ferm principiul că orice ţară are dreptul de a-şi alege alianţele politice, economice şi militare pe care le doreşte şi că celelalte state nu trebuie să împiedice acest drept'. Extinderea Alianţei, a continuat diplomatul american, 'poate aduce mai multă securitate Europei, prin sprijinirea noilor membri în realizarea reformelor importante, permiţând astfel continentului, încercat de multe conflicte de-a lungul secolelor, să aibă relaţii paşnice şi previzibile'.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov declara recent că extinderea 'nesăbuită' şi 'fără întrerupere' a blocului militar nord-atlantic este o greşeală care 'subminează stabilitatea Europei', iar Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, afirma că Moscova are nevoie de 'garanţii de 100% că nicio ţară nu se va gândi la aderarea Ucrainei la NATO'.

La Kiev, însă, majoritatea prooccidentală din noul parlament ucrainean a fixat ca prioritate aderarea Ucrainei la NATO, potrivit unui acord de coaliţie parafat şi făcut public vineri. Conform textului, parlamentul se angajează să modifice până la sfârşitul anului legislaţia naţională pentru 'a anula statutul de stat nealiniat al Ucrainei' şi pentru 'relansarea politicii în vederea aderării la NATO'.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor