Nou protest masiv în Minsk. Poliţia trage focuri în aer, Putin trimite paraşutişti la manevre comune

Miting masiv în capitala bielorusă, Minsk (Tut.by)
Mimi Nguyen Ly
14.09.2020

Cel puţin 100.000 de protestatari bieloruşi au ieşit pe străzile din Minsk pe 13 septembrie într-una dintre cele mai mari demonstraţii de până acum împotriva preşedintelui Alexander Lukaşenko.

Bielorusia este scena celor mai mari proteste de după epoca sovietică, generate de alegerile din 9 august, câştigate în mod oficial de Lukaşenko, dar pe care opoziţia le consideră fraudate pe scară largă.

În timp ce furia publică continuă să se dezvolte împotriva lui Lukaşenko, care a condus fosta naţiune sovietică în ultimii 26 de ani, Moscova a oferit sprijin afirmând că va trimite paraşutişti în Bielorusia pentru exerciţii comune, intitulate în mod semnificativ „Frăţia Slavă”.

Un val de proteste a măturat Bielorusia de la alegerile prezidenţiale din 9 august, despre care manifestanţii afirmă că au fost câştigate de fapt de Svetlana Tihanovskaia. Personalităţile principale ale opoziţiei au fost fie închise, fie determinate să fugă din ţară. Tihanovskaia se află acum în Lituania.

Lukaşenko neagă că alegerile au fost trucate şi susţine că forţele occidentale sunt în spatele protestelor.

O vastă coloană de protestatari a mărşăluit prin capitala Minsk spre un cartier guvernamental pe 13 septembrie, scandând "Trăiască Bielorusia" şi "eşti un şobolan", batjocură care a fost folosită frecvent împotriva lui Lukaşenko în timpul demonstraţiilor.

Protestatarii s-au oprit şi au scandat „fascişti”, în timp ce sute de poliţişti îmbrăcaţi în echipamente anti-revoltă au blocat drumul.

În oraşul Brest, poliţia a folosit tunuri de apă împotriva protestatarilor, potrivit canalului Nexta Live.

Poliţia a declarat că a reţinut aproximativ 250 de persoane în Minsk.

Atmosfera a fost tensionată, cu o prezenţă masiv a poliţiei în unele părţi ale capitalei şi unele zone centrale închise cu sârmă ghimpată, inclusiv Piaţa Oktiabrskaia şi Piaţa Independenţei, puncte comune de coagulare a mitingurilor anti-guvernamentale.

Agenţia de ştiri rusă Interfax a raportat că au fost trase focuri în aer pentru a avertiza protestatarii într-o zonă din Minsk, unde locuieşte conducerea bielorusă.

Un oficial al Ministerului de Interne a negat că s-ar fi tras vreun foc în aer.

Agitaţia vine în timp ce Lukaşenko, aflat la putere din 1994, se pregăteşte să călătorească în Rusia pe 14 septembrie pentru discuţii cu preşedintele Vladimir Putin.

Moscova, vecină şi aliată tradiţională, şi-a intensificat sprijinul, oferind posibilitatea de a restructura datoria ţării şi oferind lichidităţi bancare sistemului financiar bielorus, care este supus presiunilor pe fondul tulburărilor politice.

Pe 13 septembrie, Ministerul Apărării din Rusia a declarat că va trimite paraşutişti din divizia sa de elită Pskov în Bielorusia pentru exerciţii comune începând cu 14 septembrie. Acestea se vor desfăşura până pe 25 septembrie, a informat agenţia de ştiri de stat TASS.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor