Notarul Ioanei Băsescu verificat de UNNPR

Ioana Băsescu (Epoch Times România)
Loredana Diacu
21.11.2013

Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR) a dispus verificări la Biroul notarial care a întocmit contractul de vânzare-cumpărare pentru terenul achiziţionat de Ioana Băsescu în Nana, Călăraşi.

"S-a verificat legalitatea actelor autentificate de Biroul Notarial Aequitas care a realizat contractul de cumpărare a terenului pentru Ioana Băsescu", a precizat pentru Mediafax directorul de comunicare al UNNPR Alin Briceag, precizând că acest control a fost dispus în 14 noiembrie.

Conform reprezentantului UNNPR, rezultatele controlului vor fi făcute publice în cursul zilei de joi. Verificările au loc în contextul în care achiziţionarea terenului din Nana a ajuns subiect de "înalt" interes naţional. După ce Antena 3 a făcut public faptul că fata cea mare a preşedintelui Băsescu a cumpărat în jur de 300 de hectare de teren în Călăraşi, cu bani luaţi printr-un credit la CEC Bank, premierul Ponta a cerut declanşarea de investigaţii, cercetări etc.
Ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a fost încurajat de premier să verifice activitatea Preşedintelui CEC Bank Radu Gheţea iar luni, 18 noiembrie, în cadrul Comisiei de buget-finanţe a fost înfiinţată o subcomisie parlamentară care va investiga activitatea CEC Bank.
Ioana Băsescu a făcut public contractul cu CEC

Fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, a făcut vineri publice documentele în baza cărora a achiziţionat terenul din Nana, Călăraşi, achiziţie de deosebit interes pentru premierul Ponta.

Creditul la CEC Bank se ridică la suma de 4.600.000 de lei şi este luat, aşa cum de altfel declarase şeful statului, pe o perioadă de 30 de ani. Rata lunară pe care trebuie să o plătească Ioana băncii este de 30.266,51 lei, cu o rată anuală a dobânzii variabilă — 1,90% rată fixă şi 4,63 ROBOR.

Conform contractului, Ioana Băsescu a achitat pentru proprietatea din Nana un avans de 278.337,45 euro (echivalentul în lei), reprezentând 21,30% din valoarea de achiziţie a terenului. Fiica preşedintelui a achitat deja o primă rată băncii, în luna septembrie.

Creditul luat de Ioana Băsescu a fost garantat cu terenul achiziţionat. Contractul stipulează că preţul total de vânzare/cumpărare al terenului a fost de 5.844.864,25 lei.

Proprietatea achiziţionată de Ioana Băsescu se compune din mai multe parcele de teren, de mărimi diferite, însumând 290,41 hectare în comuna Nana, judeţul Călăraşi. Vânzătorul a fost firma SC Berfige SRL, cu sediul în Bucureşti. Istoricul parcelelor de teren cumpărate este trecut în contractul de vânzare-cumpărare.

Suma totală pe care Ioana Băsescu o va rambursa CEC Bank în cei 30 de ani de credit va fi de 10.896.378,24 lei.

Achiziţionarea terenului a fost transformată într-un scandal politic, premierul Ponta acuzându-l pe preşedinte că s-a folosit de instituţiile statului pentru a o ajuta pe fiica să identifice terenul cel mai bun şi să ia creditul de la CEC.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor