Noi demisii în ALDE. Peste 200 de membri pleacă din partid pentru a i se alătura lui Daniel Constantin

O întreagă filială de sector va părăsi ALDE, partid peste care Tăriceanu s-a instaurat stăpân absolut după ce s-a descotorosit de fostul său coleg, Daniel Constantin.
Călin Popescu Tăriceanu (Epoch Times România)
Loredana Diacu
24.05.2017

Rămas unic şef peste ALDE după mazilirea lui Daniel Constantin, Călin Popescu Tăriceanu se vede părăsit de tot mai mulţi membri. După ce săptămâna trecută fostul copreşedinte al filialei sector 5, Dan Marian, şi-a anunţat demisia acuzându-l pe Tăriceanu că e un om fără scrupule, astăzi fostul copreşedinte ALDE Sector 4, Letiţia Stoian, a anunţat şi ea demisia în bloc din partid a membrilor organizaţiei, pentru a se alătura deputatului independent Daniel Constantin în noul lui proiect politic.

Filiala este constituită din 238 de persoane, din care şase mai rămân în actualul ALDE a anunţat Letiţia Stoian, potrivit hotnews.

"Este fosta filială PC (Partidul Conservator - n.r.). Toţi plecăm", a declarat Letiţia Stoian.

Politiciana a mai anunţat că va susţine în continuare acţiunea în instanţă privind nerespectarea protocolului de fuziune PC-PLR, precum şi plângerea penală formulată împotriva celor care au obstrucţionat accesul foştilor membri PC în sediile ALDE Sector 4.

Reamintim că, în urmă cu mai puţin de o săptămână, şi fostul copreşedinte al ALDE Sector 5, Dan Marian, şi-a anunţat demisia din partid, pe motiv că "nu acceptă politica epurărilor dusă de Călin Popescu-Tăriceanu." Politicianul a criticat acţiunile abuzive ale conducerii ALDE şi a susţinut că Tăriceanu este un om fără scrupule.

Cei plecaţi din ALDE urmează să i se alăture lui Daniel Constantin care, după ce a fost scos afară din partid de Tăriceanu, îşi va face o nouă formaţiune politică, la acest demers punând umărul şi fostul premier Victor Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor