Nigel Farage, liderul partidului xenofob UKIP: Nu putem schimba nimic în Europa

Liderul Partidului Independenţei Regatului Unit (UKIP), Nigel Farage, susţine că este puţin probabil ca euroscepticii să câştige o minoritate de blocaj de 33% din voturi la viitoarele alegeri europene, relatează The Guardian.
Liderul UKIP, Nigel Farage. (Matt Cardy / Getty Images)
Epoch Times România
28.02.2014

Liderul Partidului Independenţei Regatului Unit (UKIP), Nigel Farage, susţine că este puţin probabil ca euroscepticii să câştige o minoritate de blocaj de 33% din voturi la viitoarele alegeri europene, relatează The Guardian.

'Să obţinem 33 % dintre mandatele de eurodeputaţi? Nu cred. Presupun că luăm între 20% şi 25%', a declarat Farage la un eveniment al Alianţei contribuabililor, desfăşurat la 18 februarie, înaintea conferinţei de primăvară a UKIP, programată pentru ziua de vineri.

De asemenea, Nigel Farage a recunoscut: 'Spunem cuvinte în vânt dacă noi credem că putem implementa o agendă eurosceptică din cadrul Parlamentului European'.

'Nu putem schimba nimic în Europa', a admis liderul UKIP, adăugând însă că euroscepticii s-ar putea 'distra' în Parlament încercând să blocheze legislaţia, dacă acest lucru 'nu va dura prea mult'.

Pe de altă parte, Farage a explicat că printre europarlamentarii eurosceptici se află 'tot felul de oameni pe care nu ţi-ai dori să îi iei acasă pentru a-i prezenta mamei la un ceai duminică după-amiază' şi că nu va forma o alianţă cu grupări fasciste, cum ar fi Frontul Naţional din Franţa.

De asemenea, politicianul britanic a prezis că extrema dreaptă se va descurca bine la alegeri, precizând că, spre exemplu, Zori Aurii, partidul neonazist grec, va obţine cu siguranţă locuri în Parlamentul European. De asemenea, el a prognozat că Frontul Naţional 'va câştiga probabil alegerile europarlamentare din Franţa'.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor