Nicuşor Dan: Sărbătorile pascale ne găsesc anul acesta în vremuri marcate de incertitudini şi crize severe

Preşedintele Nicuşor Dan le-a transmis un mesaj românilor, duminică, pe pagina sa de socializare, cu ocazia sărbătorilor pascale.
"Hristos a Înviat!
Este certitudinea care ne reaminteşte în fiecare an de triumful speranţei şi puterea renaşterii, momentul în care ne întoarcem la valorile care ne definesc - încrederea că putem mai mult, iubirea şi bunătatea faţă de semeni.
Sărbătorile pascale ne găsesc anul acesta în vremuri marcate de incertitudini şi crize severe, în care mulţi dintre noi sunt preocupaţi în mod firesc de grija pentru ziua de mâine.
Vă îndemn să fim solidari nu doar în spiritul tradiţiilor, ci şi în fapte, sprijinindu-ne pe convingerea că binele are puterea de a schimba comunităţi şi de a vindeca o societate.
Fie ca Lumina Învierii să ne aducă pacea sufletească de care avem nevoie pentru a merge înainte, oricât de anevoios ar părea uneori drumul.
Vă doresc sărbători senine, cu sănătate şi oameni dragi alături!", a transmis Nicuşor Dan.