Nicuşor Dan îi bate obrazul premierului Dăncilă: Cifre manipulatorii, la fel ca toată politica PSD-ALDE
alte articole
Numai lapte şi miere pentru români în bilanţul citit cu mici poticneli de premierul Viorica Dăncilă la capătul celor şase luni de guvernare, a remarcat, ironic, pe pagina sa de socializare, deputatul Nicuşor Dan.
"A vorbit despre toate, de la şomaj la oile lui Daea, de la investiţii la tomate şi la rachete antigrindină. Totul pe plus şi la superlativ. Nicio vorbă despre stagnarea economică de anul acesta, nimic despre eşecul construirii de autostrăzi sau spitale, nimic despre dezastrul absorbţiei fondurilor europene sau despre creşterea inflaţiei şi a ROBOR mai ceva ca în poveştile cu feţi-frumoşi. Cifre manipulatorii, la fel ca toată politica PSD-ALDE", a declarat Nicuşor Dan.
Deputatul a atras atenţia că, spre exemplu, în domeniul sănătăţii, Viorica Dăncilă a vorbit despre creşterile de salarii, despre achiziţionarea de tomografe şi incubatoare, dar nu a suflat un cuvânt despre proiectul spitalului republican, cel mai important punct în programul de guvernare al PSD.
"Acest spital republican cu vreo 30 de clinici era însoţit, în programul de guvernare, de alte opt spitale regionale, cu alte zeci de clinici etc. Un proiect grandios, de vreo 3,5 miliarde de euro, pentru care nu s-a alocat niciun euro, nu s-a făcut nici măcar un studiu. Cam despre asta e vorba în bilanţul Vioricăi Dăncilă", a punctat Nicuşor Dan.