Nicuşor Dan anunţă că a fost invitat la prima reuniune a Consiliului de Pace al lui Trump. Ce va face preşedintele

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, duminică, pe pagina sa de socializare, că a fost invitat la prima reuniune a Consiliului de Pace al lui Donald Trump.
"Am primit invitaţia de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie. Aşa cum am mai spus-o, România salută eforturile Administraţiei SUA de promovare a păcii.
De la primirea invitaţiei de a ne alătura Consiliului de Pace, luna trecută, România a demarat un proces de consultări cu Statele Unite pentru a clarifica în ce măsură anumite prevederi ale Cartei Consiliului de Pace pot fi revizuite sau interpretate astfel încât să fie pe deplin compatibile cu obligaţiile internaţionale deja asumate de statul român.
Decizia privind participarea României la evenimentul din 19 februarie va fi luată în urma discuţiilor cu partenerii americani cu privire la formatul întâlnirii faţă de ţări ca România, care nu sunt membre în acest moment ale Consiliului, dar îşi doresc să adere în condiţiile revizuirii Cartei".