Nicolae Timofti nu se va prezenta la audierile privind incidentul de vânătoare din Pădurea Domnească
Preşedintele R. Moldova, Nicolae Timofti, salută decizia Parlamentului de creare a Comisiei de anchetă pentru elucidarea modului în care au acţionat organele abilitate în cazul incidentului tragic care a avut loc în Pădurea Domnească la 23 decembrie 2012, dar anunţă că nu se prezintă la audieri.
Şeful statului îşi exprimă încrederea că această Comisie va reuşi să stabilească în mod deplin şi într-un termen scurt modul în care şi-au îndeplinit atribuţiile în acest caz instituţii ale statului precum Procuratura, Poliţia, Serviciul de Informaţii şi Securitate, şi Agenţia de stat Moldsilva, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale de la Chişinău, citat de UNIMEDIA.
În acelaşi timp, preşedintele Timofti constată că, prin solicitarea adresată şefului statului de a compărea pentru audieri în faţa sa, Comisia de anchetă n-a ţinut cont de prevederile legale care vizează atribuţiile şi îndatoririle şefului statului. În termenii art. 122 (Adresarea întrebărilor) şi art. 125 (Înaintarea şi examinarea interpelărilor) din Regulamentul Parlamentului, deputaţii nu pot formula întrebări la adresa preşedintelui Republicii Moldova, şeful statului neregăsindu-se printre subiecţii care pot fi interpelaţi.
Într-un singur caz şeful statului poate da Parlamentului şi Curţii Constituţionale explicaţii, potrivit art. 89 al Legii Supreme, care nu poate fi invocat în situaţia de faţă.
Drept urmare, preşedintele Timofti, fără a submina autoritatea Comisiei de anchetă şi fără a prejudicia activitatea acesteia, nu va da curs solicitării Comisiei de a fi supus unor audieri pe acest caz.
Şeful statului a propus încă la 10 ianuarie, între altele, crearea unei comisii de anchetă parlamentare, aşteaptă ca toate instituţiile statului şi persoanele care au tangenţă directă sau indirectă cu cazul Pădurea Domnească să fie cercetate cu atenţie de Comisia de anchetă, pentru a fi stabilite toate detaliile acelui eveniment de rezonanţă publică şi a prestaţiei ulterioare a instituţiilor statului.
Comisia de anchetă urmează să-l audieze marţi pe preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, care a declarat că întrega conducere a ţării ar fi ştiut încă de pe 23 decembrie despre incidentul de la vânătoarea din Pădurea Domnească.
Până în prezent, au fost audiaţi toţi martorii de la vânătoare, medicii şi angajaţii poliţiei şi procuraturii din raion, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, procurorul general interimar, ministrul Afacerilor Interne, dar şi demnitari de stat - premierul Vlad Filat, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, şi prim-vicepreşedintele Legislativului, Vlad Plahotniuc.