Nicolae Timofti: iniţiativa başcanului Găgăuziei "este îndreptată împotriva cursului european al ţării".

Preşedintele Nicolae Timofti consideră că iniţiativa başcanului Găgăuziei, Mihail Formuzal, de organizare a unui referendum consultativ privind determinarea vectorului politicii externe a Republicii Moldova "este îndreptată împotriva cursului european al ţării". Potrivit "Infotag", preşedintele a făcut această declaraţie pentru presă după întâlnirea cu cei 28 de ambasadori ai Uniunii Europene, aflaţi în Moldova.
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti. (Mihut Savu / The Epoch Times)
Tatiana Chiriac
02.10.2013

Preşedintele Nicolae Timofti consideră că iniţiativa başcanului Găgăuziei, Mihail Formuzal, de organizare a unui referendum consultativ privind determinarea vectorului politicii externe a Republicii Moldova "este îndreptată împotriva cursului european al ţării". Preşedintele a făcut această declaraţie pentru presă după întâlnirea cu cei 28 de ambasadori ai Uniunii Europene, aflaţi în Moldova.

"Başcanul Găgăuziei este unul dintre cei mai înrăiţi reprezentanţi ai unor structuri ostile cursului european al ţării. Noi o să discutăm şi o să vedem care este esenţa acestei propuneri şi unde vrea să se ducă... Să se ducă singur sau cu cine şi unde? Poporul găgăuz nu doreşte acest lucru. Domnul Formuzal dacă vrea să plece undeva... noi nu-l trimitem nicăieri, noi vrem ca el să trăiască aici şi să lucreze pentru binele Republicii Moldova şi al Autonomiei", a mai adăugat şeful statului, potrivit "Infotag".

La rândul său, premierul Iurie Leancă i-a amintit lui Mihail Formuzal că "politica externă este prerogativa constituţională exclusivă a guvernului central".

"Doar pot spune că soluţia găsită în cazul Autonomiei este una fericită, funcţională, apreciată de cetăţeni şi de partenerii noştri. Autonomia prevede anumite competenţe, iar competenţa care se numeşte politica externă a ţării aparţine exclusiv Chişinăului şi dacă domnul başcan nu a citit, să recitească şi Constituţia, dar şi prevederile statutului Autonomiei", a declarat premierul Iurie Leancă.

Precizăm că başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, a adresat oficial Adunării Populare a Găgăuziei iniţiativa legislativă de organizare a referendumului consultativ în problema determinării vectorului de politică externă a Republicii Moldova.

Potrivit proiectului de hotărâre propus, locuitorii Găgăuziei urmează să răspundă la plebiscit la întrebarea: ”Cu care vector de dezvoltare a Republicii Moldova sunteţi de acord în continuare?”. Se propun trei variante de răspuns: 1. Sunt de acord cu aderarea Republici Moldova la Uniunea Europeană. 2. Sunt de acord cu aderarea Republici Moldova la Uniunea Vamală Comunitatea Economică Eurasiatică. 3. Sunt de acord cu menţinerea de către R.Moldova a statutului de stat neutru cu dezvoltarea concomitentă a relaţiilor de prietenie atât cu statele membre ale Uniunii Europene, cât şi cu statele membre ale Uniunii Vamale Comunitatea Economică Eurasiatică.

”Am propus această iniţiativă legislativă ca să punem capăt tuturor speculaţiilor, mitingurilor şi discursurilor politicienilor, care îi trag pe locuitorii autonomiei într-o parte sau alta. Lasă oamenii să-şi exprime opinia la referendumul consultativ, ca să cunoaştem părerea oamenilor şi să ţinem cont de aceasta în viitor. Acum Adunarea Populară urmează să decidă”, a subliniat Formuzal.

El a respins acuzaţiile potrivit cărora iniţiativa sa ar fi dictată şi ea de considerente politice.

”Pentru mine pe primul loc sunt liniştea şi stabilitatea în Găgăuzia, păstrarea unităţii şi a suveranităţii Moldovei, eu consider că referendumul urmăreşte tocmai calmarea spiritelor care se încing”, a declarat başcanul.

În opinia experţilor şi a analiştilor, iniţiativa lui Formuzal are un substrat pur politic: acesta doreşte să se impună în calitate de lider al Partidului Regiunilor. În viziunea lor, Adunarea Populară, în care Partidul Democrat deţine majoritatea, nu va dezbate iniţiativa başcanului sau o va respinge.

Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al Partidului Democrat, a declarat că ”aprobarea politicii externe a Moldovei este prerogativa autorităţilor centrale, şi nu un obiect de dezbateri la referendum într-o regiune separată a ţării”.

”Bineînţeles că în Găgăuzia are loc lupta politică. Fiecare doreşte să demonstreze că este activ şi are grijă de popor. Să vedem ce va spune Formuzal la Chişinău. Mai înainte a fost un politician echilibrat. Se pare că acum se gândeşte cum să rămână în politica după ce i se va încheia mandatul, la anul”, a comentat Diacov, care s-a arătat convins că ”nu va fi niciun fel de referendum”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor