Nici o putere nu va putea agresa Iranul, afirmă Mahmoud Ahmadinejad

Presedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad.
Presedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad. (BEHROUZ MEHRI / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
22.09.2009

Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a afirmat marţi, într-un discurs rostit cu ocazia defilării anuale a forţelor armate, că nici o putere nu va îndrăzni nici să se gândească să agreseze Iranul şi a cerut puterilor străine să-şi retragă trupele din regiune, informează AFP.

"Nici o putere nu va îndrăzni să dezvolte ideea de a agresa Iranul", a declarat preşedintele Ahmadinejad în cursul discursului transmis în direct de televiziunea de stat.

"Forţele noastre armate vor tăia nu contează unde în lume mâna oricui va dori să tragă un glonţ în direcţia Iranului chiar înainte să apese pe trăgaci", a declarat Ahmadinejad, potrivit căruia capacitatea militară a Iranului este numai "defensivă".

Liderul iranian a cerut de asemenea plecarea trupelor străine din regiune, evocând situaţiile din Irak şi Afganistan. "Vă sfătuiesc să reveniţi în propriile ţări şi să folosiţi cheltuielile militare imense pentru soluţionarea problemelor popoarelor voastre. Este mai bine pentru voi", a declarat el.

"Cum aţi văzut în Irak şi Afganistan, popoarele din regiune sunt ostile prezenţei străinilor şi este imposibil ca puterile străine să poată avea baze (militare) pe termen lung în zonă", a adăugat preşedintele iranian.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu nu a exclus posibilitatea unui atac militar împotriva Iranului, insistând asupra faptului că statul evreu nu va permite regimului de la Teheran, care a afirmat că doreşte să şteargă de pe hartă Israelul, să se doteze cu arma atomică.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor