Netanyahu în Rusia: Israelul trebuie să aibă libertatea de a lupta împotriva Iranului

Preşedintele rus Vladimir Putin (dr) dă mâna cu premierul israelian Benjamin Netanyahu în timpul întâlnirii lor la Kremlin, Moscova, 11 iulie 2018. (Captură Imagine)
Andrei Popescu
13.09.2019

Israelului trebuie să i se permită să acţioneze liber împotriva Iranului, a declarat joi premierul Benjamin Netanyahu în cadrul unei vizite la Soci, unde s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a discuta despre coordonarea securităţii în Siria.

Cei doi lideri s-au întâlnit de peste zece ori în ultimii ani, iar liderii armatelor respective au cooperat îndeaproape în scopul evitării confruntărilor accidentale în Siria, unde Israelul a declarat că a efectuat sute de atacuri împotriva ţintelor iraniene pentru a opri Teheranul de la stabilirea unei prezenţe militare permanente în zonă.

"Coordonarea de securitate între noi este întotdeauna importantă, dar este deosebit de importantă acum, deoarece în ultima lună a existat o creştere serioasă a încercărilor Iranului de a ataca Israelul din Siria şi de a monta acolo rachete de precizie pentru a le folosi împotriva noastră", a declarat Netanyahu la începutul întâlnirii.

Hezbollah, un grup libanez susţinut de Iran, l-a asistat pe preşedintele Bashar al-Assad în războiul civil din Siria. Rusia, care îl ajută şi pe Assad, a ignorat în mare măsură atacurile aeriene israeliene asupra ţintelor din Siria şi chiar Irak.

Agenţia rusă RIA l-a citat pe Vladimir Putin, care a lăudat cooperarea militară şi de securitate între Rusia şi Israel.

În urma discuţiilor, care au durat câteva ore, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că atât Rusia cât şi Israelul au convenit să stimuleze dialogul dintre departamentele de apărare în ceea ce priveşte Siria, a informat agenţia de ştiri Interfax.

Agenţia de ştiri a declarat că Putin şi Netanyahu au subliniat necesitatea de a proteja integritatea şi suveranitatea teritorială a Siriei.

După o întâlnire anterioară cu ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, Netanyahu a reiterat că pentru ca Israelul să-şi asigure securitatea, militarii săi trebuie să aibă „libertate de acţiune” împotriva Iranului în regiune.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor