Nereguli economice la MAI

Tatiana Chiriac
07.05.2012

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a scos în vileag în şir de nereguli în managementul economic al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În cadrul unui raport de audit efectuat, Curtea a stabilit că MAI dispune de 269 de imobile care nu sunt înregistrate la autoritatea cadastrală. Şeful direcţiei responsabile de logistică de la MAI a explicat că entitatea nu dispune de bani pentru a realiza procesul de înregistrare a imobilelor.

Totodată, funcţionari din cadrul MAI nu au putut răspunde la întrebările membrilor CCRM cu privire la schimbarea statutului a 134 de apartamente, care au fost privatizate fără acordul ministerului. Mai mult, auditorii au descoperit că întreţinerea acestora continuă să fie suportată din banii publici ai MAI.

În raport se mai arată că mai multe nereguli au fost descoperite şi la Academia „Ştefan cel Mare” din subordinea ministerului, care nu a fost acreditată, iar pe lângă Academie a fost creată ilegal Universitatea de Cultură. Cheltuielile pentru Academie (de 29,9 mil.lei), precum şi cele ale Clubului Sportiv Central „Dinamo” (de 7,9 mil.lei) au fost divizate incorect, iar restituirea banilor în bugetul de Stat pentru instruirea militarilor nici nu a fost monitorizată. CCRM a mai constatat neconcordanţe în documente legate de produse alimentare la academie, informează politic.md

Pe parcursul efectuării auditului, s-au întreprins măsuri de lichidare a lacunelor: a fost majorată valoarea de bilanţ a bunurilor primite cu titlu de ajutor umanitar; s-a restabilit în evidenţa contabilă datoria debitoare în sumă de 120 mii lei a Direcţiei Medicale a MAI, iar surplusurile de bunuri în sumă de 74,3 mii lei şi programa „Evidenţa contabilă Soft” cu valoarea de 30,0 mii lei au fost incluse în evidenţa contabilă.

"Sistemul de audit intern la MAI şi unele instituţii subordonate necesită îmbunătăţiri pentru a asigura o bună guvernare", se menţionează în raportul CCRM. Ministrul Alexei Roibu a spus că dezvăluirile Curţii vor servi drept temei pentru restructurări organizaţionale şi a dat asigurări că va depune eforturi pentru a înlătura lacunele depistate. El a mai adăugat că structurile poliţieneşti vor fi supuse unor reforme de profunzime, după ce Parlamentul va adopta pachetul de legi în domeniu.

Instituţiile de stat, supuse auditului, urmează să implementeze recomandările Curţii de Conturi şi să informeze instituţia supremă de audit public extern în termen de 6 luni din momentul publicării raportului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor