Mai multe documente bilaterale semnate la Iaşi, după şedinţa comună a Guvernelor României şi R. Moldova

Epoch Times România
03.03.2012

Mai multe documente bilaterale au fost semnate, sâmbătă, la Iaşi, la finalul şedinţei comune a Guvernelor României şi Republicii Moldova, atât de cei doi premieri, cât şi de membri ai Cabinetelor de la Bucureşti şi Chişinău.

Premierul român Mihai-Răzvan Ungureanu şi omologul său moldovean, Vlad Filat, au semnat Planul de acţiune pentru implementarea Declaraţiei comune privind instituirea unui Parteneriat strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

În prezenţa lor, ministrul român al Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, şi omologul său moldovean, Vitalie Marinuţă, au semnat un acord interguvernamental privind regimul juridic al mormintelor de război româneşti situate pe teritoriul Republicii Moldova, iar ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, şi omologul său moldovean Alexei Roibu au semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea şi ajutorul reciproc în cazul producerii dezastrelor.

Un Protocol de cooperare între ministerele Muncii din cele două ţări a fost semnat de ministrul român de resort Claudia Boghicevici şi omologul moldovean Valentina Buliga.

Ministrul român al Educaţiei, Cătălin Baba, şi ministrul moldovean al Tineretului şi Sportului, Ion Cebanu, au semnat o înţelegere privind cooperarea în domeniile tineretului şi sportului.

De asemenea, a fost semnat un Acord de colaborare între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului din România şi Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, de către miniştrii Cristian Petrescu şi Anatolie Zolotcov.

O declaraţie comună între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului din România, Ministerul Mediului şi Pădurilor din România şi Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova şi Ministerul Mediului al Republicii Moldova a fost semnată de miniştrii români Laszlo Borbely şi Cristian Petrescu, iar din partea moldovenească de ministrul Gheorghe Şalaru şi viceministrul Anatolie Zolotcov.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor