"Negoiţă suferă de complexul parvenitului care se mută în casa boierului dar face grătar la şemineu"
alte articole
În condiţiile în care elevii din multe şcoli din Capitală sunt nevoiţi să înveţe în două schimburi, partidul lui Nicuşor Dan, Uniunea Salvaţi Bucureştiul, consideră inadmisibilă transformarea unei şcoli în sediu de primărie, se arată într-un comunicat de presă remis luni de formaţiune.
"Este neoportună amplasarea unei administraţii publice cu trafic mare de persoane, cum este Primăria Sectorului 3, într-o clădire fără parcare, situată într-una din cele mai aglomerate intersecţii din Bucureşti. Investiţia este ilegală. Primarul Sectorului 3 nu avea competenţa să emită autorizaţie de desfiinţare şi construire la un momement istoric, competenţa revenind Primarului General.
Ordinul de declasare al imobilului din Lista Monumentelor Istorice a fost semnat ilegal de Daniel Barbu şi Radu Boroianu, în condiţiile în care Comisia de Evidenţă a Monumentelor Istorice a votat în unanimitate împotrivă. Curtea de Apel Bucuresti a anulat pentru acest motiv ordinul de declasare", atrage atenţia Uniunea Salvati Bucurestiul.
Preşedintele Uniunii Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan, susţine că primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, "suferă de complexul parvenitului, care se mută în casa boierului, dar face grătar la şemineu".
"Numai aşa pot înţelege ambiţia de a se muta într-o şcoală monument istoric reprezentativă pentru epoca Spiru Haret, dar a demola tot mai puţin pereţii exteriori", a adăugat Nicuşor Dan.