Negoiţă se poate întoarce la Primărie. Controlul judiciar, revocat

Robert Negoiţă (Epoch Times România)
Loredana Diacu
12.02.2026
Robert Negoiţă (Epoch Times România)
Loredana Diacu
12.02.2026

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au admis o plângere formulată de primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, şi au dispus revocarea măsurii controlului judiciar în dosarul în care acesta este acuzat de construirea fără avize legale a unor străzi peste conducte de gaze.

În consecinţă, Negoiţă se poate întoarce la Primăria Sector 3 pentru a-şi relua funcţia. Edilul nu mai trebuie nici să plătească cauţiunea de 800.000 de lei.

Primarul PSD este cercetat de DNA într-un dosar de corupţie privind construirea din bani publici a unui drum pe proprietatea privată a fratelui său.

Totodată, edilul este acuzat şi pentru că ar fi construit străzi peste conductele Transgaz, fără să fi avut avizele necesare, aceasta deşi compania ar fi notificat administraţia locală încă de la începutul lucrărilor, scrie G4Media citând surse.

În 2025, Transgaz a acţionat în instanţă Primăria Sectorului 3, potrivit aceleiaşi surse. În faţa acuzaţiilor, edilul a insistat asupra delimitării atribuţiilor: primăria construieşte şi întreţine drumurile, iar operatorul de transport gaze are obligaţia de a-şi proteja infrastructura.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos