Negoiţă pregăteşte următorul pas la Dinamo

Insolvenţa societăţii controlată de fostul preşedinte CA va fi judecată pe data de 9 noiembrie, iar recent, Ionuţ Negoiţă a comandat un audit pentru a demonstra că CS FC Dinamo nu a respectat planul de reorganizare şi astfel societatea va fi declarată falimentară.
Epoch Times România
04.10.2013

Insolvenţa societăţii controlate de fostul preşedinte CA va fi judecată pe data de 9 noiembrie, iar recent, Ionuţ Negoiţă a comandat un audit pentru a demonstra că CS FC Dinamo nu a respectat planul de reorganizare şi astfel societatea va fi declarată falimentară, conform Prosport.

Clubul Sportiv Dinamo va participa activ la procesul de insolvenţă. Aceştia au decis să depună actele necesare pentru a dovedi că societatea condusă de Badea este datoare pentru neplata utilităţilor şi chiriei la stadionul din ”Ştefan cel Mare.”.

Obiectul principal al lui Negoiţă este obţinerea palmaresului, culorilor şi siglei care aparţin în prezent celor de la CS FC Dinamo.

Negoiţă a reuşit să obţină deja majorarea pachetului de la 88,88% la 94% după ce a transformat banii investiţi în acţiuni, partea vechii societăţi micşorându-se la 6%.

O altă parte importantă în acest caz o avea şi poziţia clubului Sportiv Dinamo. Contrar planului de organizare al CS FC Dinamo, vechea societate a adunat noi datorii pentru folosirea stadionului. Preşedintele clubului, Elisabeta Lipă a luat hotărârea de a sista curentul, apa şi gazele secţiei de fotbal din cauza neplăţii datoriilor. Datoria acestora se ridică la 900.000 de lei, lucru ce va cântări în decizia judecătorului sindic, iar Lipă a pregătit deja dosarul în acest sens.

În acest moment în posesia celor de la CS FC Dinamo se află palmaresul, culorile şi sigla clubului, patru grupe de juniori ale CCJ şi un procent de 5,96% din SC Dinamo 1948.

Conform planurilor de viitor pe care le are Ionuţ Negoiţă a renunţat la o parte din oamenii pe care nu-i mai consideră că ar contribui la club, unul dintre aceştia fiind şi Cornel Dinu al cărui contract va expira pe 10 octombrie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor