NATO avertizează Europa să se pregătească pentru o cursă a înarmării. Alianţa dă ultimatum Rusiei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg (Dan Kitwood/Getty Images)

NATO a dat Rusiei un ultimatum, avertizând Kremlinul că mai are o singură oportunitate pentru a se conforma prevederilor Tratatului Forţelor Nucleare cu Rază Intermediară (INF) înainte ca aliaţii europeni să lanseze o nouă cursă a înarmării, potrivit Express.co.uk.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a alimentat temerile privind cel de-al treilea război mondial, reiterând faptul că aliaţii sunt de partea Washingtonului în disputa cu Moscova privind Tratatul INF. În timpul unei întâlniri a miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, ce a avut loc în 13-14 februarie la Bruxelles, Stoltenberg a cerut Rusiei să respecte prevederile tratatului care, semnat în 1987 de preşedintele american Ronald Reagan şi fostul preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov, a interzis toate rachetele nucleare şi non-nucleare cu raze de acţiune scurtă şi medie.

Dar, deoarece este improbabil ca Rusia să se conformeze din nou tratatului INF, şeful alianţei militare vestice pregăteşte Europa pentru o cursă a înarmării.

Excluzând adoptarea de arme nucleare în acest stadiu, Stoltenberg a afirmat: “Toate măsurile pe care le luăm vor fi coordonate, analizate şi defensive. Nu intenţionăm să desfăşurăm în Europa noi rachete cu lansare terestră”.

Atunci, cursa înarmării ar include arme convenţionale cu lansare terestră şi rachete nucleare cu lansare din largul mării.

Criza privind INF a fost declanşată la începutul acestei luni, când SUA a lansat un proces de şase luni de retragere din tratat, acuzând că Rusia nu mai respectă prevederile acestuia.

În timp ce Kremlinul a etichetat acuzaţia ca fiind falsă, la mai puţin de 24 de ore după anunţarea deciziei SUA, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că ţara sa îşi va suspenda de asemenea participarea la acel tratat.

Putin a declarat: “Partenerii noştri americani au anunţat că îşi suspendă participarea în tratat şi, prin urmare, şi noi o suspendăm. Toate propunerile noastre din această sferă rămân pe masă şi suntem deschişi pentru discuţii”.

Liderul rus a mai anunţat că Moscova va începe să lucreze la crearea de noi rachete, inclusiv unele hipersonice, şi le-a spus miniştrilor săi să nu iniţieze discuţii privind dezarmarea cu Washingtonul.

Putin a continuat: “În repetate rânduri şi în mod constant, pe parcursul a câţiva ani, am ridicat o întrebare privind discuţii substanţiale pe tema problemei dezarmării, în special, luând în calcul toate aspectele”.

“Vedem că în ultimii câţiva ani partenerii noştri nu ne-au susţinut iniţiativele”.

Membrii NATO au anunţat deja sprijinul pentru SUA după izbucnirea crizei privind INF.

Stoltenberg a reiterat faptul că Moscova a încălcat tratatul de mai multe ori, precizând: “Toţi aliaţii europeni sunt de acord cu SUA deoarece Rusia a încălcat tratatul de câţiva ani. Ei desfăşoară în Europa tot mai multe rachete capabile nuclear”.