Natalia Gavriliţa a discutat cu Guvernatorul Băncii Naţionale despre creşterea pensiei minime şi a unor alocaţii sociale
alte articole
În cadrul unei întrevederi de lucru cu Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Octavian Armaşu, premierul Natalia Gavriliţa a informat guvernatorul despre acţiunile Guvernului care urmează să fie implementate şi care pot avea impact asupra politicilor monetare.
Este vorba, în special, de intenţia de creştere a pensiei minime şi a unor alocaţii sociale, dar şi de modul în care acestea pot influenţa puterea de cumpărare şi presiunea inflaţionistă.
Premierul Gavriliţa a informat managerul Băncii Naţionale despre mijloacele financiare care urmează să fie primite în curând de către Republica Moldova din partea Uniunii Europene, a Fondului Monetar Internaţional şi a altor parteneri de dezvoltare.
Totodată, Natalia Gavriliţa a prezentat viziunea Guvernului privind domeniile economice cu potenţial maxim de creştere şi modul în care politica monetară poate contribui la succesul acestora.
Potrivit deputatului PAS Dan Perciun, majorarea pensiei minime va duce la creşterea veniturilor pentru 427 de mii de persoane, dintre care: 308 mii pensionari, 35 de mii de beneficiari de pensie de dizabilitate şi 84 de mii de beneficiari de diverse alocaţii sociale, valoarea cărora este determinată prin raportarea la pensia minimă.
”Această măsură va fi cea mai semnificativă măsură de susţinere a populaţiei din ultimul deceniu şi va rezolva, în mare măsură, problema pensiilor foarte mici”, a conchis acesta.