Asociaţii de magistraţi cer MAE să acorde vize electronice judecătorilor şi procurorilor afgani a căror viaţă e în pericol
alte articole
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie îşi manifestă deplina solidaritate şi suportul necondiţionat faţă de colegii lor din Afganistan, ţinte ale regimului politic nou instalat în statul respectiv şi solicită Ministerului Afacerilor Externe să acorde vize în format electronic tuturor judecătorilor şi procurorilor afgani a căror viaţă este pusă în pericol.
“În ultimii 10 ani au fost ucişi şi răniţi zeci de magistraţi şi alt personal judiciar, fiind plasate bombe în palatele de justiţie sau fiind împuşcaţi judecătorii pe străzi (201320172021), în atentate vindicative. De asemenea, în timpul regimului taliban anterior, a avut loc o epurare a magistraturii pe criterii tehnice şi religioase.
Într-un scurt interviu acordat Revistei Forumul Judecătorilor, judecătoarea afgană Tayeba Parsa (Curtea de Apel din Kabul) a exprimat temeri serioase cu privire la faptul că, după căderea guvernului, judecătorii afgani (şi în special femeile judecător) vor fi ucişi fără a mai exista procese de stabilire a vreunei vinovăţii, ei deja fiind căutaţi la domicilii”, se arată într-un comunicat al celor două asociaţii.
Potrivit semnatarilor apelului către MAE, în faţa unei asemenea situaţii inimaginabile, comunitatea internaţională nu trebuie să rămână nepăsătoare.
“Pe lângă presiunea internaţională pentru ca regimul nou instalat să respecte drepturile omului, este necesară deschiderea imediată a oricăror forme de asistenţă umanitară, absolut necesară pentru persoanele în cauză”, se mai menţionează în comunicat.
Solicitarea celor două asociaţii vine în contextul în care, duminică, talibanii au intrat în Kabul, la doar câteva luni după ce preşedintele american Joe Biden a ordonat retragerea totală a trupelor SUA din Afganistan.