Năsui: Ionuţ Mişa a stors economia de cifre pozitive, ajungând să vorbească până şi de recoltele de orz şi orzoaică
alte articole
La conferinţa de presă care a avut loc vinerea trecută la sediul Ministerului Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, ministru PSD al Finanţelor, a stors economia de cifre pozitive, ajungând să vorbească până şi de recoltele de orz şi orzoaică pentru a convinge lumea că situaţia economică e sub control, a remarcat luni, pe pagina sa de Facebook, deputatul USR Claudiu Năsui.
"Nu intru în statisticile de producţie agricolă, dar să ne uităm puţin mai atent alte lucruri spuse de dânsul. Construcţiile rezidenţiale au crescut cu 72.4% ne spune el. Dar de ce nu vorbim de construcţii în general şi vorbim în mod special de cele rezidenţiale? Până la urmă, construcţiile rezidenţiale nu sunt decât o componentă din totalul construcţiilor. De ce să ne concentrăm pe o singură componentă fără să vedem ansamblul? Pentru că, surpriză, construcţiile de fapt au scăzut cu 7.2% iar asta nu dă bine la public. Construcţiile de tip infrastructură au scăzut cu 26.6% şi cele nerezidenţiale cu 11.6%", a atras atenţia Claudiu Năsui.
Apoi, ministrul Ionuţ Mişa ne spune că participaţiile străine în România au crescut cu 28.6%.
"Din nou pare ceva suspect. De ce să vorbim de participaţii, care sunt o componentă a investiţiilor străine directe, şi nu de investiţiile străine directe în ansamblul lor? Din acelaşi motiv. Pentru că dacă ne uităm mai atent investiţiile străine directe au scăzut de fapt cu 13.3%, doar participaţiile au crescut", a precizat deputatul USR.
În opinia parlamentarului, ministrul Mişa face practic acelaşi lucru pe care îl face şi premierul Mihai Tudose: ne prezintă trunchiat realitatea pentru a lăsa impresia că totul merge bine şi nu avem niciun motiv de îngrijorare.
"Adevărul este că transferul imens de fonduri de la investiţii către pensii şi salarii (ale bugetarilor) de anul acesta combinată cu creşterea de taxe şi impozite asupra mediului privat o să ne coste foarte scump în câţiva ani", a avertizat Claudiu Năsui.