Năstase: Redeschiderea a două gimnazii din Nisporeni, o mare victorie a Platformei DA. / PAS: Meritul aparţine exclusiv părinţilor şi profesorilor

Copii la şcoală (femme.rol.ro)
Maria Maevschi
04.09.2020

Liderul Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase a anunţat joi, 3 septembrie că în raionul Nisporeni au fost redeschise două gimnazii, care ar fi fost „închise cu voturile majorităţii PRO Moldova şi cu suportul tacit al foştilor noştri parteneri din blocul ACUM”. Totodată, politicianul a menţionat că aceasta ar fi „o mare victorie a Platformei DA” şi scă acest lucru ar fi fost realizat după un efort de câteva luni al colegilor săi din consiliul raional.

„La 21 mai curent, Consiliul Raional Nisporeni a decis cu votul a 19 consilieri Pro Moldova reorganizarea gimnaziului satului Ciuteşti şi cu votul a 21 de consilieri închiderea gimnaziului Vulcăneşti. Eforturile noastre au vizat o gamă de instrumente pe care am reuşit să le utilizăm cu maximă eficienţă pentru a impune majoritatea iresponsabilă din consiliu să abroge aceste decizii. Suntem recunoscători comunităţilor şi consiliilor locale, organizaţiilor neguvernamentale, pentru reacţiile prompte şi acţiunile întreprinse în sprijinirea acestor demersuri.

Ţin să subliniez, că tentativa noastră de a convoca şedinţa extraordinară a consiliului raional Nisporeni a fost obstrucţionată îndelung de colegii din PAS. Absurditatea situaţiei constă şi în faptul că primarul localităţii Ciuteşti este membru PAS, iar unii consilieri raionali ai acestui partid au insistat pentru închiderea acestui gimnaziu. Urmare a eşecului privind convocarea şedinţei extraordinare a consiliului, colegii noştri au făcut o cerere în contenciosul administrativ, prin care au cerut anularea deciziei de reorganizare a gimnaziului Ciuteşti, pe motiv de incompatibilitate a trei consilieri care au votat această decizie. Constrânşi de legislaţie şi sub presiunea comunităţilor locale din Ciuteşti şi Vulcăneşti, consiliul raional Nisporeni a decis la 2 septembrie abrogarea acestor decizii, iar ambele şcoli au fost redeschise”, a declarat Andrei Năstase, potrivit unui comunicat al Platformei DA.

Totodată, acesta a afirmat că în astfel de situaţii se află zeci de şcoli din Republica Moldova, care din lipsă de competenţă dar şi a populismului actualului Guvern sunt închise. Acest lucru se întâmplă şi din cauza politicilor proaste în domeniul bugetar, care au dus la falimentarea a zeci de gimnazii mici în toată ţara.

„Creşterea salariului profesorilor, fără ca acestea să fie însoţite de creşterea totală a bugetelor, au generat deficite încă la începutul primăverii. Mii de profesori s-au pomenit fără salarii pentru câteva luni. Soluţia identificată de guvern şi transmisă autorităţilor raionale este ca aceste gimnazii să fie închise. Este dovada elocventă a iresponsabilităţii şi lipsei de viziune a unui guvern antinaţional şi antiuman. Sunt extrem de indignat că aceste jocuri periculoase sunt susţinute de un partid care şi-a făcut din educaţie un vârf de lance”, a adăugat Năstase cu referire la perioada în care Maia Sandu ocupa funcţia de ministru al Educaţiei.

În replică, vicepreşedinta PAS, deputata Veronica Roşca a menţionat într-o postare pe pagina de Facebook PAS Nisporeni că gimnaziul din Ciuteşti şi şcoala din Vulcăneşti îşi vor continua activitatea, iar meritul păstrării celor două instituţii de învăţământ aparţine exclusiv părinţilor și profesorilor care nu au cedat și au pus presiune pe consiliul raional Nisporeni pentru anularea deciziei de închidere și a celei de reorganizare a gimnaziului în școalaa-primară.

„Toţi cei 4 consilieri raionali PAS Nisporeni au semnat pentru convocarea şedinţei extraordinare care nu a avut loc din lipsă de cvorum. Eu, personal, în calitate de deputat, am încercat să găsesc soluţii și am discutat cu ministrul Sarov, secretarii de stat Dna Grâu, dl Crudu. Consilierii PAS de la Nisporeni au luptat pentru menţinerea activităţii şcolilor din Ciutești și Vulcăneşti și suntem extrem de nedumeriţi și întristaţi de acuzaţiile false. Ne exprimăm regretul că partenerii noştri de la Platforma DA vin cu astfel de neadevăruri, însă repetăm că noi nu vom ataca în niciun fel liderul și membrii acestei formaţiuni”, se arată în postarea deputatei PAS.

În contextul pandemiei de coronavirus, menţionăm că în raionul Nisporeni au fost înregistrate oficial 210 persoane infectate cu virusul Wuhan, dintre care 128 s-au recuperat, iar 4 dintre ele au decedat din cauza infecţiei. În prezent 457 persoane se află sub supraveghere medicală.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor