Mustafa Sarigul, candidatul opoziţiei laice la primăria oraşului Istanbul
alte articole
Opoziţia laică l-a ales drept candidat la alegerile pentru primăria oraşului Istanbul pe Mustafa Sarigül, cel mai popular politician din Turcia. Sarigül este văzut de mulţi ca o posibilă alternativă la politicile formaţiunii de guvernământ, Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), la viitorul scrutin municipal din 30 martie, notează marţi ziarul ABC.
Mustafa Sarigül, guvernator al districtului Sisli din 1999, este politicianul local cu cel mai mare succes electoral din istoria Turciei, indiferent de formaţiune politică, având în vedere că a activat până acum în cel puţin cinci partide diferite. A fost cel mai tânăr deputat al Adunării Parlamentare şi mulţi spun despre el că are ambiţii prezidenţiale.
'Primul nostru obiectiv este Istanbul. Acum nu vorbim decât despre asta', a declarat el într-un interviu. În 2005, Sarigül a fost expulzat din Partidul Republican Popular (CHP), principala formaţiunea laică de opoziţie, condus atunci de preşedintele Deniz Baykal.
Însă Baykal nu mai este la conducere, iar Sarigül este fără îndoială foarte popular. În faţa uzurii suferite de actualul primar al AKP, Kadir Topbas, ca urmare a protestelor din vara trecută, CHP a luat imediat în considerare opţiunile de a câştiga primăria Istanbulului şi l-a invitat în octombrie pe Sarigül să se întoarcă în partid şi să candideze din partea formaţiunii.
Se crede de asemenea că puternica frăţie a clericului Fethullah Gülen l-ar putea sprijini pe Sarigül după recenta ruptură a clericului de marele său aliat politic, AKP, al lui Recep Tayyip Erdogan. Totuşi, în plină campanie au început să apară informaţii compromiţătoare. La sfârşitul săptămânii trecute, autoritatea financiară a îngheţat activele bancare ale lui Sarigül, care a fost acuzat că nu a restituit din 1998 un împrumut de trei milioane şi jumătate de dolari la Bank Ekspres.
Documentele privind aceste împrumuturi au dispărut, după o intervenţie la această bancă din acelaşi an, dar au apărut în mâinile fostului director al băncii, care le-a predat autorităţii financiare. Un lucru foarte convenabil, spune Sarigül, care arată că îngheţarea activelor sale este motivată politic. 'Vor avea răspunsul la 30 martie', a ameninţat el.
Totuşi, în urmă cu doar o lună, analiştii dădeau drept sigură victoria partidului AKP în majoritatea oraşelor. 'Celelalte partide nu au mase de votanţi sau un programa politic care să vizeze şi restul grupurilor sociale dincolo de proprii lor alegători', a declarat ziarului ABC, Bekir Agirdir, şeful institutului de sondaj Konda.
Totuşi, lupta pentru Istanbul se anunţă foarte dură. La sfârşitul lunii octombrie, un sondaj realizat de prestigiosul Institut Konsensus îl credita cu 46,8% pe Sarigül şi cu 44,9 % pe Topbas, cu o marjă de eroare de 3%. Însă ambele procente ar putea fi modificate atât de operaţiunile anticorupţie, care au vizat din decembrie mai multe personalităţi legate de AKP, cât şi de acuzaţia de fraudă împotriva lui Sarigül.
AKP domină primăria Istanbulului din 2004, la fel cum a făcut predecesorul său, Partidul Virtuţii, în cele trei legislaturi anterioare. Însuşi Erdogan a fost primar al oraşului, între 1994 şi 1998, înainte de a deveni prim-ministru. AKP a decis de asemenea să-l susţină pentru un nou mandat la Ankara pe Ibrahim Melih Gokcek, primar al capitalei din 1994. În Turcia, alegerile locale au loc o dată la cinci ani.