MRU va conduce guvernul din “umbră” al opoziţiei

Mihai Răzvan Ungureanu, MRU (Epoch Times România)
Bogdan Costea
20.12.2012

Fostul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, a anunţat că va apărea foarte curând ”un Executiv din umbră” şi că ARD va face o opoziţie "foarte serioasă, capabilă nu numai să dea bătăi de cap Guvernului, ci să arate românilor că ceea ce se întâmplă în ţară nu lasă prea multă şansă de viitor". "Veţi vedea un Executiv din umbră care va apărea foarte curând. La asta lucrăm acum. Sunt convins că avem nume mult mai bune şi mult mai capabile să facă administraţie naţională", a declarat fostul premier, foarte probabil şi primul ministru al acestui executiv fantomă.

De asemenea, acesta a declarat că opoziţia poate amenda deciziile Guvernului care sunt împotriva cetăţenilor României. "Cei care au poziţii ministeriale, cel puţin în unele cazuri, au dificultăţi în a-şi aranja propriile biografii în aşa fel încât să fie reprezentative pentru conducerea ţării, mai ales acolo unde există procese penale în curs. Nu ştiu dacă am pornit cu stângul, nu e nimic neobişnuit", a mai spus senatorul ARD.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor