PDL se vede singur în opoziţie

Vasile Blaga , conferinţă de presă la sediul ARD (Epoch Times România)
Bogdan Costea
18.12.2012

Preşedintele Partidului Democrat Liberal (PDL), Vasile Blaga, a explicat, marţi seară, în cadrul emisiunii ”Ultimul Cuvânt” de pe B1 TV, de ce formaţiunea pe care o conduce nu s-a prezentat cu nicio propunere de premier la consultările de luni cu preşedintele Traian Băsescu. ”PDL nu a propus un premier pentru că este un partid raţional. Noi am suferit o înfrângere la aceste alegeri. Cu 74 de parlamentari ştiam că nu putem crea o majoritate”, a declarat Blaga. Acesta a explicat că acelaşi lucru l-a realizat şi Mihai-Răzvan Ungureanu, care anunţase luni dimineaţă că are o propunere de premier. ”Până la urmă şi-a dat seama că nu poţi propune un premier cu patru parlamentari”, a conchis acesta.

Vasile Blaga consideră că PDL rămâne singurul partid de opoziţie din Parlament, pentru că UDMR şi PPDD nu pot fi numite partide de opoziţie. „Suntem singuri în opoziţie. UDMR nu va vota Guvernul Ponta, dar asta nu înseamnă că sunt principalul partid din opoziţie pentru că a purtat discuţii cu USL, a negociat cu Victor Ponta. Iar Partidul Poporului nu reprezintă opoziţie din alt punct de vedere şi anume faptul că majoritatea parlamentarilor lui sunt controlaţi de lideri importanţi din PSD a declarat Blaga. Acesta a adăugat că atunci când s-au negociat comisiile în Parlament, nu a fost sunat Dan Diaconescu, ci un membru PSD. Nu înţeleg o poziţie dimpreună cu PPDD. Discutăm din februarie încolo de poziţia faţă de PPDD. Se vor subţia foarte tare”, a completat Blaga.

Preşedintele PDL a explicat că nu poate concepe o opoziţie a PDL-ului cu PPDD, dat fiind că partidul fondat de Dan Diaconescu a făcut la alegerile parlamentare, o plajă de promisiuni incorecte. ”Cum pot să dialoghez cu cineva care are o plajă de promisiuni care porneşte de la a promite câte 20.000 de euro pentru fiecare cetăţean al acestei ţări? Şi au existat oameni care i-au şi crezut. Nu concep o opoziţie cu PPDD, pentru că au avut şi alte promisiuni incorecte din punctul nostru de vedere. Noi milităm pentru o economiei de piaţă, pentru o economie sustenabilă, pentru măsuri care nu au caracter populist”, a explicat Blaga, care crede că singura colaborare PDL - PPDD ar fi în cadrul unei moţiuni de cenzură.

Preşedintele PDL a adăugat că Mihai Răzvan Ungureanu a confirmat că va intra în grupul parlamentar al PDL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor